Externe

Patru noi cargouri cu cereale au părăsit porturile ucrainene

cereale export Ucraina - AgroExpert.md

Patru nave ucrainene care transportă produse agricole au părăsit duminică porturile ucrainene de la Marea Neagră în cadrul acordului încheiat pentru deblocarea exporturilor de cereale, au anunţat responsabili ucrainean şi turc.

CCC precizează într-un comunicat că este pe cale să „finalizeze procedurile de export regulate” în cadrul Iniţiativei de la Marea Neagră pentru cereale, denumirea oficială a acordului. „Orarele ar putea fi afectate de pregătiri şi condiţiile meteo sau de orice altă circumstanţă neprevăzută”, precizează el, citaat de AFP şi Reuters.

Paralel centrul a autorizat cargoul MV Osprey să se îndrepte, fără încărcătură, spre Cernomorsk, de îndată ce va fi inspectat duminică în largul Istanbulului.

CCC îşi are sediul la Istanbul, potrivit acordului internaţional semnat în 22 iulie între Rusia, Ucraina, Turcia şi ONU. Acest acord face posibilă reluarea exporturilor de cereale ucrainene blocate de războiul declanşat în 24 februarie de către Rusia şi pe cele de produse agricole ruseşti, în pofida sancţiunilor occidentale.

Sâmbătă seara, experţii au terminat inspectarea Navistar, care părăsise Odesa vineri spre Irlanda. Alte două nave plecate în acelaşi timp vor fi inspectate duminică, precizează el.

Într-un mesaj adresat ucrainenilor sâmbătă seara, preşedintele Volodimir Zelenski şi-a exprimat satisfacţia pentru relansarea exporturilor pe mare de produse agricole ucrainene. „Porturile noastre la Marea Neagră funcţionează”, a spus el. „Dar principalul risc, securitatea, rămâne. Pericolul unei provocări ruse şi a unor acţiuni teroriste persistă. Fiecare trebuie să rămânem conştienţi de asta. Dar dacă partenerii noştri îşi îndeplinesc obligaţiile şi garantează securitatea livrărilor, aceasta va rezolva criza alimentară mondială”, a adăugat el.

⚡️Следите за новостями Agroexpert в ->  Telegram | Viber | Facebook | Instagram | News letter!

⚡️ Urmărește știrile Agroexpert pe ->  Telegram  |  Viber  |  Facebook  |  Instagram  |  News letter!