Polonia va acorda consumatorilor subvenții de 1,5 miliarde de zloți (380 milioane de dolari) în urma creșterii prețurilor la energie, a anunțat vineri Ministerul Mediului, transmite Reuters.
Prețurile europene de referință la gaze naturale au urcat cu peste 300% din ianuarie, din cauza nivelului redus al stocurilor, cererii ridicate din Asia și întreruperilor. Creșterea prețurilor la energie a dus costurile la electricitate în Europa la cel mai ridicat nivel din ultimii ani și este puțin probabil ca situația să se schimbe până la finele anului, ceea ce înseamnă facturi mari cu încălzirea la iarnă pentru consumatori.
"Aceasta este o problemă prioritară pentru mine și soluția pe care o propunem este evaluată la 1,5 miliarde de zloți. Vom acoperi 2,6 milioane de gospodării", a anunțat Michal Kurtyka, ministrul polonez al Mediului la postul public de radio.
Obiectivul este de a sprijini cele mai sărace gospodării din Polonia iar subvenția s-ar putea ridica la 700 de zloți pe an pentru o gospodărie din patru, a adăugat Kurtyka.
Polonia, statul cel mai dependent de cărbune din blocul comunitar, trebuie să facă investiții masive pentru a îndeplini obiectivele climatice ale UE. Costurile se vor ridica la 415 miliarde de dolari, sau aproximativ două treimi din PIB, pentru ca țara să ajungă la neutralitate climatică până în 2050, conform estimărilor Guvernului.
Conform strategiei energetice până în anul 2040, adoptată recent de Guvernul polonez, ponderea surselor regenerabile în consumul final de energie va fi de cel puțin 23% în anul 2030, când capacitatea instalată a parcurilor eoliene offshore ar urma să ajungă la 5,9 gigawați, comparativ cu zero în prezent. Până în 2040, capacitatea instalată a parcurilor eoliene offshore va ajunge la 11 gigavați.
În pofida unei creșteri economice susținute după căderea comunismului, cărbunele are o pondere de peste 70% în producția de electricitate a Poloniei.
⚡Urmărește știrile Agroexpert ->pe Telegram | Viber | Facebook | Instagram | News letter!