Externe

Referendum Elveţia – vot cu privire la interdicţia creşterii intensive a animalelor

Author: AgroExpert
vite referendum Elveția - AgroExpert.md

Elveţienii sunt chemaţi duminică la vot pentru a se pronunţa cu privire la interdicţia creşterii intensive a animalelor, într-o ţară cu un sector rural încă important şi care dispune deja de legi printre cele mai stricte din lume cu privire la bunăstarea animalelor, informează AFP.

Organizaţiile pentru apărarea animalelor, care sunt la originea iniţiativei, vor ca demnitatea animalelor din crescătorii, precum vite, păsări sau porci, să fie înscrisă în Constituţie.

Practic, această propunere, care a primit mai mult decât cele 100.000 de semnături necesare pentru a organiza un referendum în conformitate cu faimosul sistem de democraţie directă din Elveţia, ar eradica creşterea animalelor în regim industrial.

„Creşterea intensivă este un sistem de producţie care neglijează nevoile fundamentale ale animalelor”, acuză organizaţia pentru protecţia animalelor Sentience, care este la originea iniţiativei. Organizaţia menţionează „suferinţele la care sunt supuse animalele în fermele industriale” precum şi studiile ştiinţifice conform cărora „creşterea animalelor în regim industrial este dezastruoasă pentru mediu şi dăunătoare sănătăţii umane”.

Dacă va fi acceptată, iniţiativa, susţinută de partidele de stânga, Greenpeace şi alte organizaţii de mediu, va impune cerinţe minime mai stricte în materie de găzduire a animalelor, îngrijire, acces la exterior şi practici de sacrificare. De asemenea, va fi redus în mod considerabil numărul maxim de animale din ţarcuri.

Guvernul şi Parlamentul se opun însă iniţiativei, insistând asupra faptului că Elveţia are deja legii stricte privind bunăstarea animalelor. Iniţiativa „merge mult prea departe”, a spus ministrul Sănătăţii, Alain Berset, în luna iunie, afirmând că de peste un sfert de secol Guvernul promovează „creşterea respectuoasă a animalelor”.

În conformitate cu legislaţia în vigoare, fermele din Elveţia nu pot creşte mai mult de 1.500 de porci, 27.000 de găini ouătoare sau 300 de viţei, ceea ce exclude practic marile ferme industriale existente în alte ţări.

⚡️Следите за новостями Agroexpert в ->  Telegram | Viber | Facebook | Instagram | News letter!

⚡️ Urmărește știrile Agroexpert pe ->  Telegram  |  Viber  |  Facebook  |  Instagram  |  News letter!