Industria alimentară

Producția locală de lapte este în creștere în fermele autorizate

Author: Andreea Busuioc
Producția locală de lapte este în creștere în fermele autorizate - agroexpert.md

În Republica Moldova, producția locală de lapte din fermele autorizate a crescut în anul 2025 până la 64 mii tone, comparativ cu 52,3 mii tone în anul 2024. Pentru primele 3 luni ale anului 2026, datele disponibile indică o producție de 16,6 mii tone de lapte în fermele zootehnice.

Ministerul Agriculturii și Industriei Alimentare, prin intermediul Agenției de Intervenție și Plăți pentru Agricultură, susține producătorii din sectorul zootehnic prin plăți directe per kilogram de lapte și plăți per cap de animal. 

În anul 2025, pentru plata per kilogram de lapte au fost acordate 83,81 milioane lei pentru laptele de vacă, către 183 de beneficiari, 0,94 milioane lei pentru laptele de oaie, către 8 beneficiari, și 1,81 milioane lei pentru laptele de capră, către 8 beneficiari.

Tot în anul 2025, crescătorii de animale au beneficiat de plăți per cap de animal. Pentru bovine au fost acordate 11,99 milioane lei, către 130 de beneficiari. Pentru ovine au fost acordate 38,5 milioane lei, către 212 beneficiari. Pentru caprine au fost acordate 15,2 milioane lei, către 139 de beneficiari.

Ziua Mondială a Laptelui este marcată anual la 1 iunie.

⚡️ Urmărește știrile Agroexpert pe ->  Telegram  |  Viber  |  Facebook  |  Instagram  |  News letter!