Procesul de reabilitare ecologică a solurilor erodate este un proces de durată, care necesită o abordare sistemică și diferențiată pentru fiecare teren în parte.
În condițiile actualelor sisteme agricole, implementarea asolamentelor orientate pe protecția și reproducerea însușirilor fizice, în special a structurii agregatice, reprezintă una din principalele verigi tehnologice cu prioritățile înalte. Informațiile se conțin în Ghidul: „Reabilitarea ecologică a terenurilor agricole”.
La constituirea asolamentelor pe terenurile afectate de eroziune se va ține cont de următoarele recomandări:
1. Numărul de sole trebuie să fie anual a cel puțin 4 culturi, lucru determinat de nivelul de fertilitate al solului și de posibilitatea de folosire a fertilizanților organici și resturilor vegetale.
Cu cât solul este mai sărac, cu atât numărul de sole în asolamente cu ierburi perene este mai mic. O cerință indispensabilă în astfel de caz o constituie cultivarea în amestec a ierburilor perene, leguminoaselor și gramineelor. Din contra, cu cât solul este mai bogat, iar posibilitățile de folosire a îngrășămintelor organice și resturilor vegetale mai mari, cu atât ponderea leguminoaselor se va reduce.
În calitate de cerințe de bază față de orice asolament continuă să rămână compensarea pierderilor anuale de suprafață organică și elemente nutritive extrase de circuitul biologic.
2. Instalarea, la începutul rotației, a unei culturi cu efect ameliorativ asupra întregului ciclu de rotație.
Rotația, de obicei, începe cu instalarea de culturi cu efect ameliorator asupra însușirilor solului (leguminoase anuale și perene) și încadrate în grupa culturilor bune premergătoare. O altă regulă generală este instalarea, la începutul rotației, a unei culturi la care să se aplice cantități mari de îngrășăminte organice și care să valorifice bine acest îngrășământ (porumb, cartof, vază, tomate), iar totodată să amelioreze pe timp îndelungat însușirile solului.
3. Reducerea proceselor de eroziune a solului.
În funcție de capacitatea plantelor de a proteja solul împotriva eroziunii, acestea se clasifică după cum urmează:
- culturi foarte bune protectoare (grad de acoperire a solului peste 75%): leguminoasele și gramineele perene;
- culturi bune protectoare (grad de acoperire 50-75%): cerealele păioase, culturile furajere anuale (borceag, secară masă verde, iarbă de Sudan);
- culturi moderat protectoare (grad de acoperire 25-50%): leguminoasele anuale (fasole, mazăre, bob, năhut, linte ș.a.);
- culturi slab protectoare (grad de acoperire sub 25%): porumb, floarea-soarelui, sfeclă de zahăr.
4. Reproducerea structurii solului.
În funcție de capacitatea de a asigura reproducerea/refacerea structurii solului, plantele cultivate se împart în câteva grupe:
- Bune reproducătoare: ierburi perene (amestecuri de ierburi perene), cerealiere (grâu, orz de toamnă/primăvară), borceag de toamnă/primăvară;
- Moderat reproducătoare: leguminoasele anuale, porumbul;
- Slab reproducătoare: floarea-soarelui, sfecla de zahăr, tutunul.
5. Optimizarea folosirii rezervelor de substanțe nutritive din sol.
Plantele de cultură se deosebesc între ele în ceea ce privește cantitatea totală de elemente chimice nutritive extrase din sol, adâncimea de sol de la care folosesc elementele chimice nutritive și puterea de solubilizare a sistemului radicular. Plantele mai consumatoare de elemente nutritive, cum sunt floarea-soarelui, sfecla de zahăr ș.a. trebuie să alterneze cu plantele cu consumuri reduse, cum sunt cerealele. Fiecare specie extrage din sol, substanțe nutritive în cantități și proporții diferite. Cerealele păioase folosesc mai mult N și P; floarea-soarelui, sfecla de zahăr, porumbul, cartoful și altele consumă mai mult K. Capacitatea de solubilizare a compușilor cu P diferă de la o plantă la alta.
Orzul folosește elementele nutritive din stratul superficial, pe când floarea-soarelui, sfecla, porumbul, mazărea, rapița, soia ș.a. dintr-un strat mai adânc. Mazărea, lupinul, au o putere mare de solubilizare, iar orzul, grâul, tutunul ș.a. au o putere mică de solubilizare a elementelor chimice nutritive din sol.
Leguminoasele, soia ș.a. prin însușirile lor simbiotice îmbogățesc solul cu azot, pe când celelalte plante consumă din rezerva de azot a solului și ca urmare, acestea trebuie să alterneze în asolament.
6. Optimizarea consumului de apă din sol.
În privința consumului de apă, plantele cultivate se divizează în: plante cu consum redus (cerealele, păioase); plante care consumă apă din straturile profunde de sol datorită sistemului radicular puternic dezvoltat (lucerna, trifoiul, floarea soarelui, sfecla); plante care consumă apa din stratul arabil (cereale, cartof etc.); plante mari consumatoare de apă (lucernă, porumb, sfeclă, floarea-soarelui).
De exemplu, grâul care se seamănă toamna nu poate urma după lucernă, care lasă solul uscat. Se recomandă după lucernă cerealele de primăvară, care consumă apa din rezervele acumulate peste iarnă din stratul arabil.
7. Rotația rădăcinilor.
Pentru exploatarea rațională a straturilor de sol se recomandă ca după plantele cu înrădăcinare profundă (floarea-soarelui, porumb, rapiță, sfecla ș.a.) să urmeze plante cu înrădăcinare mai superficială (fasole, cartofi, mazăre, grâu, orz), astfel asigurându-se rotația rădăcinilor.
În cadrul activităților de constituire a asolamentului se va ține cont de particularitățile sistemului radicular al plantelor de cultură cultivate în regiune și se vor întreprinde măsuri pentru a evita concentrarea rădăcinilor în stratul de la suprafață. Pentru aceasta, în mod obligatoriu, în structura culturilor se vor prevedea soiuri de plante care dezvoltă un sistem radicular adânc.
Totodată, periodic (odată în 4-5 ani) se vor efectua lucrări de afânare adâncă fără întoarcerea brazdei, pentru a crea un cadru ecopedologic mai favorabil pentru pătrunderea rădăcinilor mai adânc în profilul solului. Astfel, se va asigura valorificarea rezervelor de apă și de nutriție din straturile mai adânci ale solului.
8. Bilanțul humusului în sol.
La constituirea asolamentelor se va ține cont de bilanțul humusului în sol, de diferența dintre cantitatea de humus mineralizat și cea a humusului nou format. În acest sens, se va lua în calcul faptul că o serie de culturi (ierburile perene, grâul, porumbul, orzul, ovăzul, rapița, leguminoasele anuale ș.a.) lasă în sol cantități mari de resturi organice, iar altele (cartoful, sfecla ș.a.) cantități mici.
Prin urmare, este necesar ca rotația culturilor să fie alcătuită în așa mod încât în soluri să se asigure un bilanț al resturilor vegetale progresiv acumulativ.
9. Restabilirea sistemului de substanțe organice în sol.
Conținutul de materie organică în sol și evoluția acestora este factorul cu rol decisiv în conservarea și protecția solurilor. În același timp, procesele de descompunere-transformare-humificare a materiei organice au rol prioritar în constituirea și reproducerea fertilității cernoziomurilor (influențează direct sau indirect toți factorii de fertilitate), inclusiv a celor arabile și reproducere a tipului de pedogeneză în regim natural antropizat.
10. Promovarea tipurilor de culturi agricole alternative rezistente la secetă.
Sortimentul de culturi se va adapta condițiilor de asigurare cu apă, urmărindu-se satisfacerea cerințelor economice (cereale, leguminoase, oleaginoase, plante furajere, legume etc.), pentru condiții de secetă se vor promova culturi alternative cu rezistență mai mare la deficitul hidric cum sunt:
- sorgul sau orzul de toamnă, ca înlocuitoare a porumbului;
- mazărea, ca alternativă a culturii de soia;
- rapița și floarea-soarelui, ca oleaginoase rezistente la secetă;
- porumbul, soia, fasolea, sfecla de zahăr, legumele, vor fi cultivate cu precădere în condiții de umiditate suficientă.
11. Sistemul de lucrare a solului trebuie să alterneze în cadrul asolamentului „rotația sistemului de lucrare a solului”,
asigurând optimizarea însușirilor solului în conformitate cu cerințele plantelor de cultură, cu efecte favorabile asupra fertilității solului și excluderea formării de scurgeri superficiale pe versanți și erodării solurilor. Asolamentul realizează pe deplin potențialul ameliorativ în condițiile în care se implementează sincronizat cu sisteme de lucrare a solurilor adaptate condițiilor de landșaft, precum și a unor sisteme eficiente de fertilizare și de protecție a plantelor. O sursă importantă de materie organică în cernoziomurile arabile sunt resturile vegetale (paie, hlujeni, vrejuri ș.a.).
