Banca Națională a Moldovei (BNM) a lansat cea mai mare campanie de educație financiară din experiența Republicii Moldova. Prioritățile campaniei au fost prezentate la un eveniment public, alături de rezultatele unui sondaj privind evaluare
Asociația Moldova Fruct, în parteneriat cu Programul Competitivitate și Reziliență Rurală finanțat de USAID anunță concursul de selectare a participanților la Forumul „RO Fruits & Vegetables Show”, ediția 2023.
Agenția Națională de Reglementare în Energetică (ANRE) a afișat noile tarife la produsele petroliere, pentru 1 noiembrie. Astfel, benzina va costa cu 1 ban mai mult, iar motorina cu 17 bani mai puțin.
Federația Națională a Fermierilor din Moldova și Asociația Forța Fermierilor cer întâlnirea urgentă cu prim-ministru Dorin Recean, până pe 3 noiembrie. În caz contrar, fermierii anunță despre începerea protestelor masive cu folosirea tehni
Persoanele care doresc să procure utilaje necesare practicării agriculturii ecologice pot beneficia de resurse financiare prin intermediul proiectului Livada Moldovei. Valoarea minimă a alocărilor pentru inve
În perioada 1 - 30 noiembrie este deschis apelul în cadrul Programului de Susținere a Inovațiilor Digitale și Startup-urilor Tehnologice. Prin intermediul acestuia antreprenorii pot accesa finanțare nerambursabilă până la 500 de mii de lei
В ходе конференции, посвященной 50-й годовщине "Let's Celebrate the Future", Faresin представила премьеру второй серии телескопических погрузчиков нового поколения от Faresin: FS Middle. Этот ряд погрузчиков, разработанный для максимальной
Ministerul Agriuclturii și Industriei Alimentare (MAIA) beneficiază de asistență tehnică din partea Comisiei Europene în procesul de aliniere a cadrului normativ privind subvenționarea agriculturii și mediului rural, la acquis-ul UE.
În cadrul proiectului „Securitatea aprovizionării cu apă și sanitație în Moldova”, în perioada 24-27 octombrie 2023, a fost organizată o vizită de studiu în Portugalia, cu scopul efectuării unui schimb de experiență în domeniul alimentării
Группа компаний AMFRESH через свою команду Genesis Innovation представила лимитированную серию цитрусовых с уникальной и культовой формой тыквы, разноцветной кожурой, которая легко счищается, и сладкой мякотью, которая ...
Международная команда биологов, экспертов по инфекционным заболеваниям и других учёных из ряда стран (включая Китай, США, Францию, Австралию, Египет) определила изначальное происхождение высокопатогенного гриппа ...
Comisia pentru Situații Excepționale (CSE) a aprobat prelungirea, până la data de 31 decembrie 2023, a termenului de valabilitate a autorizației de mediu privind gestionarea deşeurilor și a autorizației de emisie a poluanților în atmosferă
Компания Yanmar Turkey Makina A.Ş официально открыла новый современный завод по производству тракторов в Турции. Торжественное открытие предприятия состоялось в Измире 27 сентября 2023 года. Об этом пишет
Agenția Națională pentru Ocuparea Forței de Muncă (ANOFM) informează despre reluarea procesului de înregistrare a cererilor pentru acordarea subvenției de susținere a proiectelor de inițiative locale acordate
Prima gospodărie agricolă din Moldova care produce coarne a obținut certificatele GlobalG.A.P. și GRASP, care confirmă respectarea bunelor practici agricole și responsabilitatea social a companiei în raport cu angajații săi. Familia Strata
За прошлую неделю оптовые цены на яблоки в Молдове почти не изменились. Исключение составляет лишь «Айдаред», средняя цена на плоды этого сорта незначительно снизилась — на 5-6%, при этом ценовой диапазон остался ...
Vinul Moldovei va fi în atenția unui juriu specializat internațional, format din 30 de experți străini și locali, care vor evalua detaliat valențele produsului mândriei naționale. Cea de-a doua ediție a concursulu
Zeci de crescători de ovine și caprine și-au dat întâlnire la Cimișlia, în perioada 28-29 octombrie, pentru a promova ramura și cultura de creștere a acestor specii de animale. La cea de-a VII-a ediție la Fes
În perioada ianuarie-septembrie 2023, producția agricolă în Republica Moldova s-a majorat cu 27,5% față de aceeași perioadă a anului trecut. Despre aceasta informează Biroul Național de Statistică (BNS). Rec
Рис, традиционный козонак для торта, томатный бульон, сметана, маргарин, дрожжи и мясной фарш — это новые продукты, на которые производители, дистрибьюторские фирмы и розничные торговцы добавят ограниченную наценку в ...
Pe 31 octombrie, benzina va costa cu 1 ban mai mult, iar motorina cu 12 bani mai puțin. Agenția Națională de Reglementare în Energetică (ANRE) a afișat noile tarife la produsele petroliere. Po
Знаете ли вы, что во всем мире существует около 200 видов съедобных тыкв? Эта тыква на самом деле является ягодой? И что ежегодно проводятся чемпионаты мира по метанию тыквы? Наши 7 фактов расскажут вам об этом и многом ...
Termenul pentru depunerea dosarelor la concursul „Acceleratorul de exporturi” a fost prelungit până pe 9 noiembrie 2023. Concursul este des
Au rămas 16 zile până la expirarea termenului limită pentru două dintre cele mai importante măsuri de subvenționare din domeniul agricol: plățile în avans și subvențiile post investiționale. Perioada de depunere a cererilor pentru aceste m