Autoritățile anunță despre lansarea Clubului antreprenorilor onești. Prima reuniune urmează să fie organizată în data de 16 iunie, iar până atunci, oamenii de afaceri pot completa un formular prin care să-ș
Moldova a importat 173,6 mii tone de produse petroliere în primul trimestru, cu 16,1 mii tone (8,5%) mai puţin decât în aceeaşi perioadă din 2020. Agenţia Naţională de Reglementare în Energetică (ANRE) consideră că acest l
Ana și Nicolae Petrov din satul Puhăceni, raionul Anenii Noi cresc legume pe o suprafață de circa 20 de ha, atât pentru a le comercializa, cât și pentru a avea materie primă necesară pentru serviciile de catering, pe care antreprenorii le
Republica Moldova a acordat facilități fiscale în sumă de 100 mil. de euro investitorului străin care a preluat Portul Giurgiulești în schimbul stingerii datoriei de 17,7 milioane USD față de BERD, susține economistul Veaceslav Ioniță.
Nivelul de dioxid de carbon (CO2) din atmosferă a atins, în luna mai - în pofida unei reduceri considerabile a activităților de transport și comerciale în contextul pandemiei de coronavirus - cea mai ridicată valoare înregistrată de la deb
Deşi nu s-au copt bine nici cireşele, au apărut deja la vânzare pepenii verzi. Nu este meritul fermierilor locali, ci tot al grecilor, care au invadat piaţa Republicii Moldova cu fructe şi legume. Problema e că multe produ
Lucrările de construcție a noii stații de epurare a apelor uzate din orașul Cantemir, vor fi finalizate în august 2021. Proiectul Dezvoltarea Zonelor Rurale din Republica Moldova (DevRAM), cu suportul financiar al Uniunii Europene și al Co
ANRE a publicat astăzi datele privind monitorizarea pieței produselor petroliere (vezi aici), cea ce ne permite să determinăm, adaos
Trei țări care au făcut parte din URSS, se află în top 10 la exportul mondial de cireșe proaspete. Uzbekistan, Azerbaidjan și Republica Moldova exportă în total peste 90.000 tone de cireșe.Totuși, reprezentanții comerțului cu fructe consid
Preţul cărnii de porc va creşte în Europa cu aproximativ 25% în următorii ani, din cauza cererii mari de pe piaţa chineză, care și-a redus semnificativ producţia din cauza pestei porcine africane . China, care produce cea
Vremea instabilă din prima jumătate a anului a pus pe gânduri fermierii, însă aceștia nu trebuie să-și facă griji, spun specialiștii.Potrivit reprezentanților Ministerului Agriculturii, Dezvoltării Regionale și Mediului, în acest an se așt
De Ziua Mondială a Siguranţei Alimentare, marcată anual pe 7 iunie, Agenția Națională pentru Siguranța Alimentelor (ANSA) din Moldova face apel la responsabilitatea consumatorilor și îndeamnă ca grija pentru siguranța alimentelor să devină
Fie că vorbim despre floarea-soarelui, rapiță sau soia, cererea mare de pe piață a făcut ca mulți agricultori să opteze pentru cultivarea acestor culturi. Am discutat cu Vasile Șarban, șef Direcția Politici de producție, procesare și regle
Начало уборочной кампании в этом году затянется. Причиной тому – обильные дожди. Специалисты утверждают, что осадки пока еще влияют на будущий урожай только с благоприятной стороны, однако, очевидно, что зайти в поля ...
Perdelele forestiere de protecţie ocupă doar 3-4% din suprafaţa unui teren, în schimb asigură sporuri de producţie de peste 35 %. A face agricultură ”în câmp deschis” înseamnă a spulbera... recolta. Avantajele perdelelor f
Ex-ministra Finanțelor, Mariana Durleşteanu, care în prezent activează într-o companie petrolieră ce operează și una dintre cele mai mari rețele de benzinării din Republica Moldova, susține că majorarea prețului la produsele petroliere est
В мае вина от Vinaria Purcari первыми из молдавских вин были залистованы в ритейле во Франции - сети гипер- и супермаркетов E.Leclerc (по данным за 2019 г., в нее входил 721 магазин в стране и 83 – за пределами Франции), которая занимает в
За 10 последних лет в Закон о рынке нефтепродуктов №461 от 30.07.2001 г. было внесено 17 изменений. За это же время три раза пересматривалась Методология формирования цен на ГСМ. Все – с целью «улучшить» закон и сделать ...
Irina Cazacu a reușit în plină pandemie să își deschidă un atelier de deserturi, pe care le prepară după rețete originale, create chiar de ea. Beneficiară a două programe de finanțare nerambursabilă din partea ODIMM, tânăra antreprenoare ș
De Ziua internațională a mediului, care este marcată anual pe 5 iunie, Președintele Republicii Moldova, Maia Sandu, a mers pentru câteva ore pe malul Nistrului, la Vadul lui Vodă, pentru a colecta, în păduricea din preajmă, gunoiul lăsat î
Biroul politici de reintegrare propune sprijinirea a două proiecte, finanțate de partenerii externi, pentru cetățenii de pe malul stâng al Nistrului.Este vorba despre achiziționarea a două feriboturi pentru a asigura transportarea pe râul
Рынок Черноморской пшеницы нового урожая находится в состоянии неопределенности, вызванной переходом к плавающей экспортной пошлине для российского зерна и ожиданием задержки уборки из-за погоды в регионе, что ...
В бассейне Средиземного моря обитают дикие виды растений, которые веками использовались в рационе человека и имеют большое значение для агробиоразнообразия этого региона. Среди них одуванчик лекарственный и ...
На молдавском рынке за семь-десять дней, к концу первой недели июня, розничные цены на черешню снизились с 120-150 леев/кг до 35-45 леев/кг. Сформировалась и стартовая оптовая цена на местную черешню – 25-30 леев/кг. В прошлом ...