Termenul-limită de depunere a cererilor pentru forma de subvenționare în avans și post-investiție este 16 noiembrie 2023. Despre aceasta atenționează Agenția de Intervenție și Plăți în Agricultură (AIPA).

„Toate cererile de solicitare a sprijinului financiar, se depun la Direcțiile teritoriale ale Agenției din raza teritorială unde este amplasată investiția. Acestea se depun de către solicitant (administrator) sau reprezentantul legal al acestuia, cu confirmarea deținerii împuternicirii respective, conform legislației în vigoare”, informează AIPA.

Amintim că, producătorii micro și mici, persoanele juridice sau fizice (altele decât fermierul), care desfășoară activități în mediul rural sau activități agricole, unitățile administrativ-teritoriale, organizațiile din domeniul cercetării și inovării, precum și instituțiile de învățământ cu profil agroindustrial pot apela pentru forma de subvenționare în avans. În cadrul acestei forme de subvenționare plafonul anual pentru un solicitant nu va depăși valoarea de 4 milioane lei, iar tinerii fermieri, femeile-fermiere și migranții reveniți sau fermieri-gospodării țărănești vor beneficia de subvenții majorate cu 10-15%

Totodată, eligibili pentru subvenționarea – post-investiție sunt fermierii și Asociațiile utilizatorilor de apă pentru irigare. Plafonul anual per beneficiar nu va depăși valoarea de 7 milioane lei. Totodată, 10 milioane lei se oferă  pentru fermierii din sectorul zootehnic, 12,5 milioane lei pentru fermierii din sectorul zootehnic producători de lapte și 15 milioane lei pentru grupurile de producători agricoli, cooperativele de întreprinzător sau asociațiile utilizatorilor de apă pentru irigare.

⚡️Urmărește știrile Agroexpert pe-> Telegram | Viber | Facebook | Instagram | News letter!

Flux de știri
Plățile la hectar ar putea începe din 2027

Plățile la hectar ar putea începe din 2027

Moldova
Agricultorii ar putea începe să beneficieze de plățile directe la hectar din anul 2027. Declarația a fost făciută de Ministrul Agriculturii și Industriei Alimentare, Eugeniu Osmochescu pentru Agroexpert. Programul strategic al politicii agricole, aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 288/2026, stabilește mecanismele prin care va fi…
Advertoriale
Moldagrotech & Farmer 2026: Vezi agenda expoziției din 15–18 octombrie

Moldagrotech & Farmer 2026: Vezi agenda expoziției din 15–18 octombrie

Moldagrotech & Farmer 2026 își deschide porțile pe 15 octombrie, la CIE Moldexpo, unde timp de patru zile vor fi prezentate tehnologii agricole, produse autohtone și soluții pentru dezvoltarea sectorului agroindustrial. Vizitatorii vor putea consulta agenda evenimentului pentru a afla ce activități sunt planificate în…
Turiști din peste 30 de țări. Ce spun vizitatorii despre Vinul Moldovei

Turiști din peste 30 de țări. Ce spun vizitatorii despre Vinul Moldovei

Turiști din peste 30 de țări au venit la Chișinău pentru cea de-a XXV-a ediție a Zilei Naționale a Vinului, atrași de Vinul Moldovei, bucătăria tradițională, atmosfera evenimentului și experiențele construite în jurul culturii vinului. Pentru unii dintre vizitatori este prima călătorie în Republica Moldova,…