Un cetățean al Libanului a fost condamnat la 9 ani de închisoare și obligat să achite un prejudiciu de peste 4.600.000 lei, în urma unei scheme de escrocherie privind cumpărarea fictivă a 4.000 de bovine din Moldova. Decizia a fost pronunțată de Judecătoria Chișinău, sediul Centru, la solicitarea Procuraturii pentru Combaterea Criminalității Organizate și Cauze Speciale (PCCOCS).
Victima, un cetățean al Libiei, și-a vândut un teren în țara natală pentru a investi în cumpărarea bovinelor, pe care intenționa să le transporte în Libia pentru vânzarea ulterioară a cărnii. După ce a ajuns în Moldova, bărbatul a fost înșelat de condamnat și de complicii acestuia, care s-au prezentat drept reprezentanți ai unei companii fictive.
Aceștia l-au convins să transfere o parte din bani și au falsificat ulterior un act de identitate pentru a retrage suma de peste 4.600.000 lei din contul bancar al victimei.
Cazul a fost investigat de procurori, iar complicii condamnatului au primit pedepse încă din 2015. Sentința nu este definitivă, iar inculpatul beneficiază de prezumția de nevinovăție până la epuizarea tuturor căilor de atac.