Agenția de Intervenție și Plăți pentru Agricultură informează că, odată cu intrarea în vigoare a Legii bugetului de stat pentru 2025, a fost reluat procesul de achitare a cererilor de solicitare a subvențiilor recepționate.
Sursele financiare ale Fondul Național de Dezvoltare a Agriculturii și Mediului Rural se repartizează pentru următoarele forme de subvenționare:
- Plăți în avans;
- Plăți postinvestiție;
- Plăți investiții pe etape;
- Plăți directe;
- Plăți complementare.
Astfel, pentru anul 2025, conform Legii bugetului de stat, mărimea FNDAMR constituie 1700,0 mil. lei.
Recomandăm și: Ce schimbări se anunță în politica de subvenționare pentru anul 2025
Începând cu anul 2025, agricultorii din Republica Moldova vor beneficia de noi forme de finanțare în agricultură. Ministerul Agriculturii și Industriei Alimentare este în proces de elaborare a unui proiect de lege care va reglementa finanțarea, gestionarea și monitorizarea politicii agricole din Republica Moldova. Astfel, subvențiile post-investiție vor fi înlocuite de investiții pe etape și plățile în avans.
Totodată, cultivatorii de legume și sfeclă de zahăr vor avea acces la subvenții pe hectar.