Știri din Moldova

Activitatea agricolă, în primele șase luni: Ce arată datele BNS

Author: AgroExpert
Activitatea agricolă, în primele șase luni BNS - agroexpert.md

Pentru roada anului 2024 gospodăriile de toate categoriile au semănat 1.560,8 mii de hectare. Potrivit Biroului Național de Statistică (BNS), suprafața este cu 22,5 mii de hectare (cu 1,4%) mai puțin față de anul 2023. De asemenea, în ianuarie-iunie 2024, față de aceeași perioadă a anului precedent, în gospodăriile de toate categoriile a fost înregistrată majorarea creșterii animalelor cu 10,1%.

„Structura suprafețelor însămânțate cu culturi agricole după categorii de producători indică faptul că, cea mai mare pondere o au întreprinderile agricole, cărora le revin 885,5 mii de hectare sau 57% din toată suprafața însămânțată a țării”, precizează specialiștii din cadrul BNS.

Totodată, gospodăriilor țărănești le revin 382,5 mii de hectare sau 24%, iar gospodăriilor populației – 292,8 mii de hectare sau 19%.

În întreprinderile agricole continuă să fie concentrată cea mai mare parte a suprafețelor însămânțate cu sfeclă de zahăr (92% din suprafața totală a semănăturilor culturii date), rapiță de toamnă (87%), porumb pentru siloz și masă verde (83%), grâu (78%), orz (74%), floarea soarelui (68%), soia (61%) și ierburi anuale (58%).

Potrivit BNS, gospodăriile populației și gospodăriile țărănești (de fermier) dețin 96% din suprafețele sădite cu cartofi, 94% din semănăturile cu culturi bostănoase alimentare, 93% din suprafețele plantate cu legume de câmp, 79% din suprafețele ocupate cu ierburi perene, 67% din suprafețele însămânțate cu porumb pentru boabe și 59% din suprafețele însămânțate cu leguminoase pentru boabe.

În ianuarie-iunie 2024, față de aceeași perioadă a anului precedent în gospodăriile de toate categoriile a fost înregistrată majorarea creșterii animalelor cu 10,1%, care a fost generată de sporirea producției în întreprinderile agricole cu 17,7%. Concomitent, producția animalelor în gospodăriile populației s-a micșorat cu 1,8%.

„Producția de lapte în gospodăriile de toate categoriile a scăzut cu 1,3%, drept urmare a micșorării acesteia în gospodăriile populației cu 4,9%. Totodată, în întreprinderile agricole producția de lapte a crescut cu 18,8%”, menționează Biroul Național de Statistică.

Producția de ouă în gospodăriile de toate categoriile s-a micșorat cu 10,5% în rezultatul scăderii producției de ouă în gospodăriile populației cu 19,8%.

Conform stării la 1 iulie 2024 față de data respectivă a anului precedent în întreprinderile agricole a fost înregistrată mărirea efectivului de animale (cu excepția efectivului de vaci pentru lapte). Totodată, în gospodăriile populaţiei efectivul de animale a scăzut pe toate speciile (cu excepția efectivului de porcine).

⚡️ Urmărește știrile Agroexpert pe ->  Telegram  |  Viber  |  Facebook  |  Instagram  |  News letter!