Inspectorii Agenției Naționale pentru Siguranța Alimentelor (ANSA) au depistat activități ilicite de reproducere și comercializare a mătcilor de albine din rasa Buckfast. Rasă, care nu este omologată în Republica Moldova.

În rezultatul examinării unor anunțuri suspecte de vânzare-cumpărare din mediul online, inspectorii ANSA au organizat un flagrant printr-o acțiune de „cumpărătură de control” a reginelor de albină din rasa neomologată, propusă spre comercializare de către un cetățean.

Ca urmare a materialelor acumulate și a celor constatate, cetățeanul vizat comercializa ilicit mătcile de albine din rasa Buckfast.  

„Persoana urmează a fi sancționată conform prevederilor art.131, alin.5 din Codul Contravențional care prevede o amendă de la 2.500 până la 7.500 de lei”, anunță inspectorii ANSA.

Menționăm că, potrivit Legii apiculturii nr.70/2006 și Legii zootehniei nr.213/2022, comercializarea reginelor de rasă de albine este permisă stupinelor de prăsilă cu condiția că sunt însoțite de certificat de rasă al mătcii de albine.

Agenția Națională pentru Siguranța Alimentelor îndeamnă apicultorii să solicite la achiziționare certificatul de rasă al mătcii de albine pentru a se asigura de calitatea corespunzătoare a acestora.

Flux de știri
Agrocereale cere sprijin pentru amenajarea unei parcări de camioane la Giurgiulești

Agrocereale cere sprijin pentru amenajarea unei parcări de camioane la Giurgiulești

Moldova
Asociația Exportatorilor și Importatorilor de Produse Agricole și Cerealiere „Agrocereale” solicită sprijinul Ministerului Agriculturii și Industriei Alimentare și al Ministerului Infrastructurii și Dezvoltării Regionale pentru confirmarea caracterului de interes public al unei parcări destinate autocamioanelor în zona Giurgiulești. Proiectul este blocat din cauza statutului agricol…
Advertoriale
Moldagrotech & Farmer 2026: Vezi agenda expoziției din 15–18 octombrie

Moldagrotech & Farmer 2026: Vezi agenda expoziției din 15–18 octombrie

Moldagrotech & Farmer 2026 își deschide porțile pe 15 octombrie, la CIE Moldexpo, unde timp de patru zile vor fi prezentate tehnologii agricole, produse autohtone și soluții pentru dezvoltarea sectorului agroindustrial. Vizitatorii vor putea consulta agenda evenimentului pentru a afla ce activități sunt planificate în…