Știri din Moldova

Cum pot fi integrați fermierii mici în lanțurile valorice agroalimentare

Author: Lidia Danila
Cum pot fi integrați fermierii mici în lanțurile valorice agroalimentare - agroexpert.md

Fermierii mici din Republica Moldova reprezintă un pilon esențial al agriculturii, motiv pentru care se dorește integrarea acestora în lanțurile valorice agroalimentare. În cadrul Conferinței Internaționale „Incluziunea micilor fermieri în lanțurile valorice agroalimentare”, oficialii și experții au propus soluții pentru revitalizarea acestui sector.

Ministrul Agriculturii și Industriei Alimentare, Vladimir Bolea, a subliniat necesitatea unor reforme structurale care să includă micii fermieri în lanțurile valorice agroalimentare.

„Micii fermieri sunt piatra de temelie a agriculturii din Republica Moldova, nu doar prin contribuția lor economică, ci și prin impactul social profund asupra comunităților rurale. Este esențial să le oferim cadrul necesar pentru a-și dezvolta afacerile și pentru a colabora cu cercetătorii”, a declarat Vladimir Bolea.

Un accent special a fost pus pe asocierea fermierilor, un model pe care alte state europene l-au implementat cu succes. În Republica Moldova, nedorința asocierii continuă să fie o problemă majoră, îngreunând accesul micilor fermieri la piețele mari.

Republica Moldova trebuie să creeze o politică agricolă dedicată fermierilor mici, pentru a-i ajuta să devină competitivi.

„Fermierii mici joacă un rol mare în piața agricolă la nivel global, inclusiv în Republica Moldova. Sunt necesare măsuri coordonate care să sprijine dezvoltarea acestora pe termen lung”, afirmă ministrul Federal pentru Alimentație și Agricultură al Germaniei, Cem Özdemir.

Un alt pilon important al reformelor este educația și instruirea fermierilor. Liderul Programului Regional FAO pentru Europa și Asia Centrală, Raimund Jehle, a susținut că transformarea agriculturii moldovenești depinde de accesul la cunoștințe moderne și bune practici.

„Fermierii mici reprezintă 80% din producția horticulturii în Moldova și tot ei asigură o parte semnificativă din securitatea alimentară. Dar se confruntă cu dificultăți serioase – lipsa educației agricole, îmbătrânirea populației rurale și accesul limitat la resurse. Trebuie să lucrăm la dezvoltarea competențelor lor și să investim în educație agricolă”, a subliniat Raimund Jehle.

De asemenea, ecologizarea agriculturii este o direcție importantă în contextul schimbărilor climatice, care afectează direct producția micilor fermieri. Jehle a menționat că, cel puțin 50% din terenurile arabile ale Moldovei ar trebui să fie gestionate prin practici de agricultură conservativă, care să crească reziliența la secetă și alte condiții climatice extreme.

Politica agricolă europeană poate servi drept model pentru Republica Moldova, sugerând adaptarea mecanismelor din Politica Agricolă Comună (PAC). De această părere este directorul General adjunct al Directoratului General pentru Agricultura și Dezvoltare Rurală al Comisiei Europene, Mihail Dumitru.

„Politica Agricolă Comună susține fermierii mici. În cadrul PAC, sprijinul de bază pentru venituri se acordă prin plăți directe, care sunt, în general, decuplate de tipul și volumul producției. Sprijinul agricol în Moldova se axează pe granturi de investiții și e acordat prin o combinație de instrumente, care se aseamănă doar marginal cu cel al PAC a UE. Totodată, sunt dezvoltate piețele locale și susținută asocierea fermierilor mici. Pentru acordarea sprijinului PAC sunt necesare structuri instituționale și administrative noi. În ceea ce privește instituțiile, Ministerul Agriculturii și Industriei Alimentare (MAIA) va trebui să creeze o nouă structură operațională, care ar facilita accesul și asigura absorbția fondurilor UE”, a explicat Mihail Dumitru.

Discuțiile au evidențiat faptul că viitorul agriculturii moldovenești depinde în mare măsură de capacitatea Guvernului de a implementa reforme care să sprijine fermierii mici și să le ofere instrumentele necesare pentru a deveni competitivi pe piețele internaționale. În acest sens, Aurelia Bondari, directoarea executivă a Federației Agricultorilor din Republica Moldova, a subliniat că politicile de sprijin trebuie adaptate pentru a reflecta realitățile economice ale fermierilor.

„Fermierii mici sunt cei care asigură securitatea alimentară a țării și care mențin stabilitatea economică și socială în zonele rurale. Avem nevoie de măsuri care să ofere acestui segment sprijin financiar și tehnic, dar și acces la piețele de export”, adaugă Bondari.

De asemenea, Alexandr Trubca, președintele Comisiei Parlamentare pentru Agricultură și Industrie Alimentară, a subliniat că abordarea actuală a subvenționării trebuie schimbată.

„În ultimii ani, o mare parte din fondurile de subvenționare au ajuns la marii fermieri, în timp ce micii fermieri au fost ignorați. Trebuie să schimbăm această abordare și să ne concentrăm pe rezultatele concrete pe care micii fermieri le pot obține cu sprijinul adecvat. Trebuie să subvenționăm rezultatul. Aceasta este important pentru că din 2017 până în 2023, 65% din toți banii pe care ia plătit statul pentru agricultură s-au dus la 10% din agricultori, ceea ce înseamnă circa 800 de agricultori. Deci, abordarea care era anterior, nu mai este rentabilă în prezent”, mai menționează Trubca.

De cealaltă parte, agricultorii sunt de părere că este foarte important integrarea micilor fermieri în lanțurile valorice agroalimentare.

„Cei mici, de obicei, încep de la puțin și ca să se dezvolte bine este important să aibă o piață de desfacere. Totodată, cei mici, mai ales la început, oferă cea mai bună calitate a producției și dacă vor avea un ajutor de a se dezvolta în continuare cred că vor menține acea calitate. Trebuie să-i ajutăm pe cei mici să crească, căci cei mari se descurcă singuri”, a susținut Victoria Sobol.

Conferința s-a încheiat cu adoptarea unei Declarații de susținere a fermierilor mici, care subliniază importanța continuării cooperării internaționale și implementării reformelor care să integreze micii fermieri în lanțurile valorice agroalimentare.

Precizăm că, Ministerul Agriculturii și Industriei Alimentare (MAIA), în parteneriat cu Organizația Națiunilor Unite pentru Alimentație și Agricultură, Reprezentanța în Republica Moldova (FAO Moldova) și proiectul Dialogul Moldo-German privind Politicile în Agricultură (APD Moldova), finanțat de Ministerul Federal German pentru Alimentație și Agricultură (BMEL), a organizat Conferința Internațională „Incluziunea micilor fermieri în lanțurile valorice agroalimentare din Republica Moldova”.

⚡️ Urmărește știrile Agroexpert pe ->  Telegram  |  Viber  |  Facebook  |  Instagram  |  News letter!