Asociația Națională a Apicultorilor din Republica Moldova (ANARM) susține apicultorii să-și dezvolte afacerile cu suportul programelor de finanțare, prin servicii de consultanță care-i ajută să acceseze atât fonduri nerambursabile, cât și subvenții din partea statului. Pentru a iniția apicultorii începători despre toate oportunitățile de care pot beneficia, ANARM a demarat ieri cursurile de instruire de scurtă durată, care potrivit președintelui ANARM sunt foarte utile și tot mai solicitate.
”Am demarat cu 20 de participanți cursurile noastre, ieri, 24 ianuarie, prima zi au fost cu prezența fizică. De astăzi însă am trecut în regim online pentru a ne conforma și a respecta Decizia Comisiei Naționale Extraordinare de Sănătate Publică. Am creat un grup special pentru apicultorii care au respectat condițiile de participare. Din 20 de participanți înscriși, au fost prezenți 18. Sunt niște cursuri de scurtă durată, le oferim noțiuni de bază, totuși sunt cursuri de 24 de ore, atât teorie, cât și practică, 3-4 ore academice pe zi. Dar nu este vorba numai despre afacere, ci și despre biologia și exploatarea familiilor de albine, despre calitatea produselor etc. ANARM a fost atestată de MAIA ca să putem desfășura aceste cursuri de instruire pentru accesarea subvențiilor, atât de mult dorite de apicultori. Și nu este numai dorința celor începători, dar și cei care își doresc dezvoltarea afacerii apicole. Astăzi ODIMM a anunțat că va lansa 6 programe de finanțare noi, așa că apicultorii vor avea oportunități de a obține finanțări pentru a-și dezvolta întreprinderile” a menționat Ion Maxim.
Pe lângă toate informațiile teoretice oferite participanților la cursurile de instruire, ANARM reamintește necesitatea pachetului complet de acte solicitate pentru a obține subvenționare din partea statului.
”Noi explicăm toți pașii, atât la perfectarea dosarelor pentru subvenționare, cât și a altor dosare pentru diferite granturi care sunt acordate inclusiv apicultorilor pentru dezvoltarea afacerii. Mihaela Grumeza astăzi le-a dat teme pentru acasă, fiecare își vor prezenta modelul său de afacere și îi vom ghida cum este mai bine. Dar aș vrea să subliniez că pentru a beneficia de subvenții sau alt suport din partea statului sau a donatorilor, este nevoie ca apicultorul să fie administratorul unei întreprinderi înregistrate, nu poate depune ca persoană fizică la nici un ajutor, nu este eligibil. Aceste cursuri sunt obligatorii și în urma lor se obține un certificat care este valabil 5 ani. Pe durata acestor ani, în fiecare an, deținătorul certificatului poate să depună dosarul la subvenții procurând diferite utilaje, ca să modernizeze afacerea, de la secția de producere și cea de dezvoltare a familiilor de albine până la secții de procesare și ambalare a mierii. Ne bucurăm că avem doritori destui, zilele acestea am constatat că în februarie, cel mai probabil, vom desfășura și în limba rusă, doritori sunt, am primit câteva solicitări și din Găgăuzia, am discutat cu grupul de inițiativă de acolo și urmează deja să adunăm numărul optim de participanți ca să stabilim data instruirilor” a declarat Ion Maxim, președintele ANARM.
Dezvoltarea serviciilor pentru apicultori prestate de către ANARM este realizată cu suportul Proiectului USAID Agricultură Performantă în Moldova.
⚡️Urmărește știrile Agroexpert pe-> Telegram | Viber | Facebook | Instagram | News letter!