В Молдове

Ion Maxim: ”Este o situație dezastruoasă în apicultură, îndemn apicultorii să vină la Asociație și să solicite ajutor, altfel va fi prea târziu”

Автор: Tatiana Cojocaru

Începutul iernii este o perioadă plină de provocări de care depinde modul cum vor supraviețui albinele în sezonul rece. Dacă apicultorii au avut grijă să susțină albinele prin hrăniri stimulatorii, iernarea va decurge firesc, cu pierderi puține, însă din motiv că fiecare apicultor a încercat să evite cheltuielile suplimentare în acest an, numărul albinelor a scăzut drastic.  Ion Maxim, directorul executiv al Asociației Naționale a Apicultorilor din Republica Moldova susține că dezastrul din apicultură este cauzat de inconștiența apicultorilor, care în loc să gândească lucid, au preferat să economisească pe seama albinelor.

”Este o situație dezastruoasă, mă gândesc că fie apicultorii noștri nu ne aud, fie se încăpățânează și refuză să ne asculte sfaturile. Există cazuri în unele stupine, unde din 120 de albini, au rămas 19, este jale mare. Și acest lucru s-a întâmplat pentru că nu au hrănit albinele între culesuri. În general, acest an a fost unul foarte specific. Primăvara am avut câteva ploi, însă ulterior a fost secetă severă care a afectat mult și albinele. Apicultorii au economisit și nu le-au pus hrana atât de necesară, căci polenul era destul de sec, din cauza secetei. Astfel albinele erau istovite, iar în august când au fost din nou ploi și au reapărut florile care au dat un polen imatur, astfel iarăși albinele au fost păcălite. Apicultorii trebuiau să le ofere turtă proteică pentru a le susține în viață. Din păcate, după ploile respective, regina a însămânțat în masă, astfel s-a înmulțit prea mult. Pe de altă parte și Acarianul Varroa nu a dormit, acesta de asemenea s-a înmulțit. Dacă ar fi fost aplicate tratamentele corespunzător, cred că se putea evita această problemă. În lunile septembrie-octombrie, albinele roiau, așa se credea, de fapt ele fugeau de dăunătorul care le ataca în stupi. Îmi pare rău că apicultorii noștri continuă să refuze să fie atenți la timpul potrivit și suferă ulterior foarte mult” a menționat întristat Ion Maxim.

Referitor la cantitatea și calitatea mierii produsă în Moldova, Ion Maxim de asemenea este de părerea că există restanțe mari, tot din motiv că apicultorii nu acceptă ideea că timpurile sunt altele și că metodele bunicilor nu mai sunt actuale.

”Noi trebuie să ne învățăm să producem miere calitativă, dar în cantități mai mari. În discuțiile cu donatorii noștri, anume acest lucru, am solicitat să le oferim apicultorilor noștri posibilitatea de a dubla cantitatea de miere pe care o produc. Acesta ar fi scopul Asociației noastre, să dublăm cantitatea de miere produsă în Moldova, avem și un plan în programul nostru pentru următorii 4-5 ani pe care ni-l propunem să îl îndeplinim. Cu prețuri mai mici, să reușească apicultorii să producă mai mult, un scop bun, dar să vedem cum va fi posibil de realizat, în contextul realității în care trăim în prezent, vedeți că apicultorii preferă clipa prezentului, nu gândesc în perspectivă. Mulți încă mai sunt adepții metodei folosite de bunici, dar uită că s-au produs atâtea schimbări climaterice și că ceea ce mergea o dată, acum nici nu fi luată în seamă. Noi observăm o tendință de micșorare a cantității de miere, care  se atestă încă din 2017. Dacă în urmă cu cinci ani, Moldova a exportat peste 5 mii de tone de miere, în 2021 în străinătate au mers în jur de 3 mii de tone, iar în acest an volumul exportului probabil va fi stabilit cu mult mai mic. Pe această cale, îndemn apicultorii să vină la Asociație și să solicite ajutor, altfel va fi prea târziu” a subliniat Ion Maxim, directorul executiv al Asociației Naționale a Apicultorilor din Republica Moldova.

⚡️Urmărește știrile Agroexpert pe-> Telegram | Viber | Facebook | Instagram | News letter!

înapoi la listă