Știri din Moldova

Primele 5 containere cu mere moldovenești au fost livrate către India

Author: AgroExpert

Primul container cu mere moldovenești a ajuns la începutul lunii ianuarie în India, altele 4 vor ajunge până la data de 20 ianuarie. Containerul a traversat un drum de aproape 7 mii km pe cale maritimă și au ajuns la destinație în cca 40 de zile.

Cele aproape 100 tone de mere au fost livrate de către doi producători, membri ai Asociației Moldova Fruct. Merele au fost ambalate în cutii de tip Bushel, necesare la transportarea fructelor către destinații îndepărtate pe cale maritimă. La transportarea merelor în containere maritime, pentru a asigura calitatea fructelor până la destinație, s-a ținut cont de recomandările incluse în Ghidul „Bunele practici privind exportul fructelor proaspete în containere frigorifice”, elaborat cu suportul USAID Moldova.

„Pentru a exporta mere din Moldova în India a fost necesară parcurgerea unor pași. Primul pas a fost făcut în 2015, când Asociația și Proiectul USAID ACED a organizat vizita unui mare importator de mere din India. Al doilea pas a fost făcut în 2018, când India a acceptat protocoalele fitosanitare implementate de Republica Moldova. Al treilea pas este exportul în regim de probă a 5-10 containere, în cadrul cărora autoritatea fitosanitară indiană se convinge că merele moldovenești corespund cerințelor sale fitosanitare. Anume riscurile financiare, legate de parcurgerea acestei proceduri de export în regim special îi făceau reticenți pe producătorii de la noi să exporte către această destinație. Exportul acestor prime 5 containere către India este rodul unui efort conjugat al producătorilor, care și-au asumat riscul de a exporta, al Asociației Moldova Fruct, care a facilitat legătura cu importatorii din India, al ANSA și Diplomației Economice din cadrul Ministrului Afacerilor Externe și Integrării Europene, care a facilitatat comunicarea cu autoritățile indiene competente și a Proiectului USAID de Competitivitate și Reziliență Rurală care susține eforturile noastre de diversificare a piețelor”, menționează Iurie Fală, director executiv Moldova Fruct.

Importatorul indian a fost interesat să cumpere mere de soiuri roșii cum ar fi Gala și Red Chief. Primele contacte cu el au fost stabilite în cadrul expoziției Fruit Attraction de la Madrid, Spania în anul 2021. Traiderul este interesat să cumpere în continuare mere din Moldova, în special începând cu luna februarie, când se încheie sezonul de comercializare a merelor produse local.

„Perioada de negocieri și de căutare a unor parteneri fiabili pe piața Indiei a fost una lungă, ținând cont de riscurile financiare la care trebuiau să fie supuși producătorii ce urmau a fi implicați în acest proces organizatoric. Primele 2 containere cu mere deja au ajuns în Porturile Nhava Sheva și Chennai, calitatea fiind excelentă la recepția în port. Vreau să cred că acest efort realizat în comun va duce la consolidarea și dezvoltarea relațiilor comerciale de mai departe pe piața Indiei și va servi drept model pentru intrarea pe piețe noi, pentru valorificarea merele produse cu atîta grijă și efort. ”, menționează Diana Vlasiuc, specialist în dezvoltarea piețelor la export în cadrul Proiectul USAID Competitivitate și Reziliență Rurală în Moldova.

Producătorii moldoveni de mere consideră că India ar putea deveni în câțiva ani un partener stabil, ținând cont de faptul că țara are peste 1,4 miliarde de consumatori, iar anul 2021 țara a importat peste 430 mii tone de mere poziționându-se, la nivel mondial, pe locul trei în topul țărilor cu cele mai mari volume de mere importate. Cele mai mari cantități de mere care ajung în India sunt din Turcia, Iran, Chile, Italia și Noua Zeelandă. Polonia este și ea în rândul țărilor care vinde mere către India și reușește să își majoreze constant cantitățile exportate pe această piață: de la 2 mii tone în 2016, la 11 mii tone în 2021.

⚡️Urmărește știrile Agroexpert pe-> Telegram | Viber | Facebook | Instagram | News letter!

⚡️ Urmărește știrile Agroexpert pe ->  Telegram  |  Viber  |  Facebook  |  Instagram  |  News letter!