Legumicultorii din Republica Moldova au creat Asociația Producătorilor de Legume din Moldova (APLM). În cadrul Adunării Generale de constituire a organizației, participanții au votat statul, principalele direcții de activitate, au stabilit suma cotizației, criteriile de eligibilitate ale membrilor, au ales consiliul de administrare - 15 la număr și au elaborat prima rezoluție, care prevede recomandări privind îmbunătățirea politicilor agricole de susținere a sectorului, inclusiv politicii de subvenționare.
Rezoluția este prima foaie de parcurs a asociației în reprezentarea intereselor membrilor săi și urmează a fi înaintată către Ministerul Agriculturii și Industriei Alimentare.
Te-ar putea interesa și: Producătorii de legume au trimis o serie de propuneri către MAIA
Ala Popa legumicultoare Telenești, membra consiliului de administrate APLM susține că asociația este un instrument de comunicare eficientă atât pe orizontală, între legumicultori, cât și pe orizontală, cu instituțiile statulu.
„În sfârșit avem un cadru instituționalizat prin care putem monitoriza volumul de producție a legumelor. Și aici mă refer la cel mai simplu exemplu - dacă într-un an, avem prețuri bune la ceapă, în următorul an avem supraprodus, fiindcă, de regulă în următorul an ne avântăm toți la producerea de ceapă. Datorită asociației vom putea monitoriza și planifica acest proces.”
Victor Cibotari legumicultor din Rezina, membrul consiliului de administrare APLM a menționat că asociația este mecanismul prin care își vor putea apăra interesele.
„Este un prim pas în unirea eforturilor noastre comune, în atingerea obiectivelor legate de promovarea produsului pe care-l facem, dar și pentru a influența factorii de decizie ca să ne ofere susținerea.”
Legumicultorii au fost felicitați de reprezentantul PCRR, USAID, Rodion Gudîm, pentru faptul că în sfârșit au ajuns la maturitate ca să-și asume asocierea.
„Noi, proiectul PCRR suntem pregătiți să susținem legumicultura și sperăm mult ca asociația să fie una durabilă. Este foarte important ca legumicultorii să înțeleagă că asociația este a lor și să se implice în dezvoltarea acesteia pentru a oferi servicii, informații și susținere tuturor membrilor. Evident că și ei trebuie să-și asume responsabilitatea de a achita cotizații - doar așa vor fi rezultate, când toți își vor asuma responsabilități.”
Citește și: Asociația Națională a Legumicultorilor: Au fost stabilite obiectivele
Daniela Avraman, legumicultoare din Edineț, membra consiliului de administrare APLM a pus accentul pe faptul că această asociație este așteptată de mult timp de producătorii de legume, iar rezultatele muncii lor se vor vedea doar dacă se vor implica toți.
„Sunt foarte mândră de faptul că s-a creat asociația și că sunt și eu la baza creării ei. Sunt convinsă că totul depinde de noi – de membrii consiliului, de membrii asociației. De lucru avem foarte mult, pentru că anume ramura noastră a fost cea mai lăsată de o parte, noi am fost cel mai puțin subvenționat, cel mai puțin ajutat sector.”
Petru Puțuntică, legumicultor din Călărași, membrul consiliului de administrare de asemenea susține că doar prin colaborare și comunicare se pot face schimbări.
„Trebuie să acordăm multă atenție funcționării asociației, așa cum este un instrument foarte important în activitatea noastră profesională. Este un instrument prin care putem căpăta sprijin și totodată putem iniția un dialog constructiv cu instituțiile statului.”
Recomandăm și: Ce atribuții va avea Asociația Legumicultorilor? Pojoga: „Entitatea va fi o forță”
Alexandru Cheșcu din satul Zberoaia, Nisporeni membrul consiliului de administrare APLM a menționat că datorită asociației se va putea ajunge mai ușor la autorități.
„Ca asociație trebuie să știm să ne cerem drepturile și să impunem condiții guvernării ca produsele legumicole din țară să fie în mod obligatoriu prezente pe rafturile din supermarketuri. Atât timp cât noi acest lucru n-o să-l solicităm în mod clar, ne vom întâlni doar la porțile pieței și nu vom ști ce să facem și cui să-i vindem producția”.
Reamintim că în perioada decembrie-ianuarie au fost organizate 11 Adunări Regionale a legumicultorilor, la care au participat în jur de 400 de legumicultori din toată țară. Evenimentele au fost organizate de Federația Agricultorilor din Moldova, FARM cu susținerea Proiectului Competitivitate și Reziliență Rurală în Moldova, USAID.