Câteva medicamente de uz veterinar au fost identificate ca fiind cu deficiențe la indicii de calitate. Despre aceasta informează Agenția Națională pentru Siguranța Alimentelor (ANSA), în urma investigării realizate într-un laborator acreditat din România.
„Astfel, medicamentul de uz veterinar „Fenbendazol 22,2%”, granulat, seria 17 din 03.07.2023, fabricat de SA „Farmavet”, și medicamentul de uz veterinar „Ivermectină”, pulbere microgranulată antiparazitară, seria 23 din 02.2024, fabricat de SRL „Medicamentum”, au fost constatate cu deficiențe la indicii de calitate”, susțin reprezentanții ANSA.
Investigația a fost realizată în contextul implementării Ordinului Agenției Naționale pentru Siguranța Alimentelor nr. 59 din 29.01.2024 privind aprobarea Programului anual de monitorizare a medicamentelor de uz veterinar.
Inspectorii îndeamnă farmaciile veterinare, medicii veterinari și alți utilizatori de medicamente de uz veterinar să returneze producătorului aceste serii de medicamente, în caz că dispun de ele, deoarece urmare a rezultatelor de laborator, acestea prezintă deficiențe de calitate, siguranță și eficacitate și nu pot fi administrate în siguranță animalelor.
În rezultatul demersurilor efectuate, fabricanții SA „Farmavet” și SRL „Medicamentum” au demarat deja procedurile de rechemare a seriilor menționate.