Știri din Moldova

Vizită de studiu în Polonia, pentru producătorii de fructe de pe ambele maluri ale Nistrului

Moldova Fruct anunță CONCURS DE SELECTARE A PARTICIPANȚILOR LA VIZITA DE STUDIU ÎN POLONIA: „Tehnologii și inovații în producerea fructelor. Expoziția TSW Varșovia 2022” Perioada: 11 – 15 ianuarie 2022

Scopul vizitei: Studiul și familiarizarea producătorilor de fructe de pe ambele maluri ale Nistrului cu tehnologiile și inovațiile în domeniul producerii fructelor în cadrul celei de-a 12-a ediție a expoziției TSW, din orașul Varșovia, în perioada 12-13 ianuarie 2022. Vizita va oferi o viziune nouă producătorilor asupra tendințelor în producerea și comercializarea fructelor în Europa de Est.

Termenul limită de depunere a formularului de participare: 31 decembrie 2021

Subiectele de studiu și familiarizare:

  • Stabilirea contactelor cu pepiniere și furnizori de material săditor;
  • Furnizori de inputuri și soluții inovative în producerea fructelor;
  • Tehnologii moderne de producere a fructelor și soiuri de perspectivă;
  • Tehnologii de sortare, păstrare și ambalare a fructelor;
  • Soluții de marketing și logistică;
  • Vizitarea a cooperativelor producătoare de fructe;
  • Preluarea experienței în ambalarea și expedierea la distanță a fructelor.

Criterii de eligibilitate a participanților:

  • Calitatea de membru al Asociației Moldova Fruct sau Dnestrovskii Fruct (membrii cu vârsta de până la 35 de ani și femeile membre vor avea prioritate);
  • Lipsa restanțelor și a altor obligații față de Moldova Fruct și Dnestrovskii Fruct;
  • Participare activă în activitățile asociațiilor menționate;
  • Deschidere spre promovarea și diseminarea cunoștințelor obținute în urma vizitei;
  • Acoperirea contribuției de participant la vizită (lista de mai jos).

Contribuții ale organizatorilor:

  • Itinerarul și graficul vizitelor;
  • Traducerea din limba Poloneză;
  • Rezervarea biletelor avia tur-retur Chișinău – Varșovia;
  • Rezervarea cazării și achitarea costurilor de cazare – 4 nopți pe perioada vizitei;

Contribuția participanților:

  • Achitarea valorii integrale a tichetului avia tur-retur Chișinău – Varșovia;
  • Cheltuielile proprii de alimentare și transport local;
  • Justificarea clară a interesului de a participa la vizita de studiu;
  • Promovarea și diseminarea informațiilor și a experienței obținute cu alți producători de fructe la întoarcere.

Acte obligatorii:

  • Certificat de vaccinare anti-COVID;
  • Certificat PCR negativ valabil 72 de ore din momentul intrării în Polonia;
  • Deplasare de serviciu RO/EN;
  • Asigurare valabilă pe perioada deplasării.

În caz că vor apărea schimbări legate de pandemia COVID-19, amânarea evenimentului sau restricții de intrare în Polonia, echipa va anunța participanții care au manifestat interes.

Vizita are loc în cadrul „Platformei de cooperare a pomicultorilor de pe ambele maluri ale Nistrului în creșterea competitivității fructelor lor pe piețele tradiționale și alternative” beneficiari a căreia sunt membrii Asociațiilor Moldova Fruct și Dnestrovskii Fruct.

Proiectul este finanțat de Uniunea Europeană, prin intermediul Programului UE „Măsuri de Promovare a Încrederii”, implementat de PNUD Moldova.

Anunț și formular.pdf 

Formularele completate trebuie trimise la adresa de email (ebumacov@moldovafruct.md) nu mai târziu de 31 decembrie 2021.

⚡️Urmărește știrile Agroexpert pe-> Telegram | Viber | Facebook | Instagram | News letter!

⚡️ Urmărește știrile Agroexpert pe ->  Telegram  |  Viber  |  Facebook  |  Instagram  |  News letter!