Moldova Fruct anunță CONCURS DE SELECTARE A PARTICIPANȚILOR LA VIZITA DE STUDIU ÎN POLONIA: „Tehnologii și inovații în producerea fructelor. Expoziția TSW Varșovia 2022” Perioada: 11 – 15 ianuarie 2022
Scopul vizitei: Studiul și familiarizarea producătorilor de fructe de pe ambele maluri ale Nistrului cu tehnologiile și inovațiile în domeniul producerii fructelor în cadrul celei de-a 12-a ediție a expoziției TSW, din orașul Varșovia, în perioada 12-13 ianuarie 2022. Vizita va oferi o viziune nouă producătorilor asupra tendințelor în producerea și comercializarea fructelor în Europa de Est.
Termenul limită de depunere a formularului de participare: 31 decembrie 2021
Subiectele de studiu și familiarizare:
- Stabilirea contactelor cu pepiniere și furnizori de material săditor;
- Furnizori de inputuri și soluții inovative în producerea fructelor;
- Tehnologii moderne de producere a fructelor și soiuri de perspectivă;
- Tehnologii de sortare, păstrare și ambalare a fructelor;
- Soluții de marketing și logistică;
- Vizitarea a cooperativelor producătoare de fructe;
- Preluarea experienței în ambalarea și expedierea la distanță a fructelor.
Criterii de eligibilitate a participanților:
- Calitatea de membru al Asociației Moldova Fruct sau Dnestrovskii Fruct (membrii cu vârsta de până la 35 de ani și femeile membre vor avea prioritate);
- Lipsa restanțelor și a altor obligații față de Moldova Fruct și Dnestrovskii Fruct;
- Participare activă în activitățile asociațiilor menționate;
- Deschidere spre promovarea și diseminarea cunoștințelor obținute în urma vizitei;
- Acoperirea contribuției de participant la vizită (lista de mai jos).
Contribuții ale organizatorilor:
- Itinerarul și graficul vizitelor;
- Traducerea din limba Poloneză;
- Rezervarea biletelor avia tur-retur Chișinău – Varșovia;
- Rezervarea cazării și achitarea costurilor de cazare – 4 nopți pe perioada vizitei;
Contribuția participanților:
- Achitarea valorii integrale a tichetului avia tur-retur Chișinău – Varșovia;
- Cheltuielile proprii de alimentare și transport local;
- Justificarea clară a interesului de a participa la vizita de studiu;
- Promovarea și diseminarea informațiilor și a experienței obținute cu alți producători de fructe la întoarcere.
Acte obligatorii:
- Certificat de vaccinare anti-COVID;
- Certificat PCR negativ valabil 72 de ore din momentul intrării în Polonia;
- Deplasare de serviciu RO/EN;
- Asigurare valabilă pe perioada deplasării.
În caz că vor apărea schimbări legate de pandemia COVID-19, amânarea evenimentului sau restricții de intrare în Polonia, echipa va anunța participanții care au manifestat interes.
Vizita are loc în cadrul „Platformei de cooperare a pomicultorilor de pe ambele maluri ale Nistrului în creșterea competitivității fructelor lor pe piețele tradiționale și alternative” beneficiari a căreia sunt membrii Asociațiilor Moldova Fruct și Dnestrovskii Fruct.
Proiectul este finanțat de Uniunea Europeană, prin intermediul Programului UE „Măsuri de Promovare a Încrederii”, implementat de PNUD Moldova.
Formularele completate trebuie trimise la adresa de email (ebumacov@moldovafruct.md) nu mai târziu de 31 decembrie 2021.
⚡️Urmărește știrile Agroexpert pe-> Telegram | Viber | Facebook | Instagram | News letter!