Știri din Moldova

10 milioane de lei vor fi investite în proiectele de digitalizare a agriculturii datorită acordului semnat

acord-de-digitalizare-a-agriculturii- AgroExpert.md

Agricultorii din Republica Moldova vor beneficia de asistență financiară pentru proiectele de transformare digitală în agricultură prin care vor putea răspunde provocărilor economice și spori reziliența climatică. Un Acord de Parteneriat în acest sens, cu genericul “Promovarea transformării digitale și a sustenabilității sectorului agricol din Moldova”, a fost semnat astăzi, 22 martie 2022, sub egida Ministerului Agriculturii și Industriei Alimentare de către Agenția pentru Dezvoltarea și Modernizarea Agriculturii și Proiectul Tehnologiile Viitorului, finanțat de USAID și de Suedia.

“Sectorul agricol, afectat de urmările războiului din Ucraina, va beneficia de asistență oferită de USAID și Suedia ce va stimula inovarea agriculturii prin aplicarea soluțiilor digitale ce sporesc productivitatea, competitivitatea și sustenabilitatea întreprinderilor agricole. Conform celui mai recent sondaj realizat de ADMA, 65% dintre fermierii din Republica Moldova nu se consideră bine informați cu privire la noile tehnologii digitale, iar peste 40% consideră lipsa programelor de finanțare atractivă, inclusiv granturi, drept constrângeri majore în calea adoptării tehnologiilor digitale. În același timp, peste 73% dintre agricultori doresc să participe la programe de modernizare agricolă, precum automatizări, drone, stații meteo, trasabilitate și soluții digitale de trasabilitate și gestiune a resurselor”, a declarat Viorel Gherciu, Ministru al Agriculturii și Industriei Alimentare.

În acest scop, Proiectul Tehnologiile Viitorului și ADMA vor dezvolta până în aprilie curent Foaia de parcurs pentru transformarea digitală în agricultură ce va conține intervențiile strategice, un catalog personalizat al tehnologiilor agricole de mare impact  (ex. managementul datelor, reziliența climatică, agricultura de precizie, reciclarea deșeurilor etc.), precum și oportunități de adoptare a tehnologiei în sectorul agricol prin programe de finanțare și asistență pentru agricultori. Echipa de experți este condusă de Marco Brini,  cu peste  20 de ani de experiență în agricultură digitală, co-fondator a 3 companii recunoscute de Forbes și premiat  pentru cel mai bun start-up al Universității Stanford, IBM Smarter Planet. Marco Brini lucrează în tandem cu o echipă de specialiști locali în agricultură, soluții tehnologice și investiții.

”Suntem încrezători că putem spori digitalizarea agriculturii  Republicii Moldova ce va permite crearea de locuri de muncă, va stimula inovarea și accelera adoptarea comerțului electronic de către fermieri” a menționat directoarea Proiectului ”Tehnologiile Viitorului”, Doina Nistor, în cadrul evenimentului de semnare a Acordului de parteneriat.

„USAID este mândră de colaborarea cu ADMA și Ministerul Agriculturii și Industriei Alimentare având obiectivul de a dezvolta și implementa programe axate pe Tehnologiile Viitorului în Agricultură. Sectorul agricol este baza economiei Republicii Moldova și este esențial – în special considerând impactul invaziei în Ucraina – ca sectorul să identifice noi modalități de a continua să fie productiv, inovativ și să devină mai competitiv. Integrarea noilor tehnologii – așa ca dispozitivele Internetului obiectelor (IoT) pentru agricultura inteligentă, dronele, programele de gestionare a agriculturii inteligente, senzorii mobili pentru colectarea datelor sau soluțiile IT pentru reziliența climatică – poate garanta că agricultorii și producătorii moldoveni vor putea rezista în fața crizelor datorită unei eficacități, productivități și durabilități sporite. USAID va contribui cu circa 5 milioane de lei la proiectele tehnologice din domeniul agriculturii, în timp ce ADMA va stimula implementarea soluțiilor IT în sectorul agricol” susține Scott Hocklander, șeful Misiunii USAID în Moldova.

ADMA, în echipă cu Proiectul Tehnologiile Viitorului, va lansa în iunie Programul de asistență financiară „Tehnologiile Viitorului în Agricultură”  cu un buget total de 10 milioane lei, acordat în mod egal de ambii parteneri. 

„Sunt convins că digitalizarea agriculturii va avea efecte benefice pentru întreaga țară, acest proiect fiind unul de investiții făcut de MAIA împreună cu USAID, astfel productivitatea și competitivitatea vor avea numai de câștigat. Noi vom depune eforturi ca începând cu luna iunie să dezvoltăm manualul de finanțare a fermierilor, de asemenea în câteva săptămâni să pregătim un meniu de tehnologii pe care să-l oferim fermierilor, le vom garanta finanțare sub formă de împrumuturi cu dobândă redusă, componentă de grant și mentorat specializat astfel încât fermierii să fie motivați să adopte soluții digitale.  Odată ce programul pilot va avea succes și va fi absorbit suntem gata de a-l extinde, pentru un impact național. Suntem partenerul fermierilor în adoptarea celor mai performante echipamente și tehnologii, precum și al autorităților în implementarea politicilor publice în domeniul agricol, iar cu susținerea USAID și a Suediei, vom extinde acest rol în beneficiul agriculturii moderne ” a afirmat Maxim Popov, director executiv ADMA.

Experiența internațională arată că majoritatea inițiativelor de inovație prin tehnologii digitale în agricultură sunt destinate practicilor sustenabile (53,8%), gestionării deșeurilor și trasabilitatea alimentelor (10,5%), dezvoltării de soluții digitale pentru reziliența climatică și evitarea calamităților (9%), marea majoritate implicând și formarea de aptitudini digitale a angajaților din sectorul agricol.  

Notă : Proiectul ”Tehnologiile Viitorului” este o continuare strategică a Proiectului de Competitivitate din Moldova, implementat în perioada septembrie 2015 – septembrie 2021, care a avansat competitivitatea a patru sectoare economice emergente – viticultura, turismul, industria ușoară și tehnologiile informaționale. Proiectul are un buget total de 32,8 mln USD, acordați de USAID și Suedia, și va fi implementat în perioada 2021-2026.

Agenția pentru Dezvoltarea și Modernizarea Agriculturii este o instituție publică la autogestiune din sfera de competență a Ministerului Agriculturii, Dezvoltării Regionale și Mediului. Agenția are misiunea de a facilita accesul fermierilor la tehnică și echipament agricol modern prin vânzare-cumpărare, inclusiv în rate, pentru asigurarea creșterii producției agroalimentare competitive și dezvoltarea unei oferte de alternativă/soluții pentru modernizarea agriculturii, prin furnizare de consultanță și expertize, instruire, asistență în planificarea afacerilor în sectorul agroalimentar.

⚡️Urmărește știrile Agroexpert pe-> Telegram | Viber | Facebook | Instagram | News letter!

⚡️ Urmărește știrile Agroexpert pe ->  Telegram  |  Viber  |  Facebook  |  Instagram  |  News letter!