Ziua mondială de monitorizare a calității apei, marcată anual la 18 septembrie, reprezintă o inițiativă globală menită să determine oamenii din întreaga lume să testeze calitatea apei locale și să încurajeze acțiunile de protejare a apei.
În Republica Moldova monitorizarea calității apei potabile se efectuează de către Agenția de Mediu.
Monitorizarea se efectuează cu scopul de a asigura verificarea eficacității măsurilor de control a riscurilor cu impact asupra sănătății umane pe tot parcursul lanțului de aprovizionare cu apă (captare, tratare, înmagazinare și distribuție), precum și îndeplinirea obiectivului la punctul de conformitate, respectiv că apa este curată, se arată în comunicatul emis de Ministerul Mediului.
Monitorizarea permite realizarea a patru obiective primordiale în cunoașterea stării de calitate a apei: supraveghere, prognozare, avertizare și intervenție. Prin monitorizarea calității apei se realizează o evaluare sistematică a caracteristicilor calitative ale apei, aflate într-o dinamică permanentă şi cu implicaţii social-economice semnificative.
Monitorizarea calității apelor se efectuează în râuri, lacuri, ape subterane, ape uzate. În cazul apelor uzate, se monitorizează indicatorii fizico-chimici din autorizațiile de gospodărire a apelor.
⚡️Urmărește știrile Agroexpert pe-> Telegram | Viber | Facebook | Instagram | News letter!