Știri din Moldova

Adaptarea la schimbările climatice: Încă 12 antreprenori vor beneficia de granturi

Author: AgroExpert
granturi schimbări climatice - agroexpert.md

Evenimentele climatice extreme sunt preconizate a deveni mai frecvente și mai intense: valurile de căldură, perioadele de secetă, inundațiile, grindina. Deosebit de îngrijorătoare sunt impacturile asupra agriculturii, care este o sursă majoră de venituri în Republica Moldova. Prin urmare, alți 12 antreprenori, în cel mai scurt timp, vor beneficia de suport financiar sub formă de GRANT pentru a-și adapta afacerile la schimbările climatice.

Beneficiarii de grant în cadrul programelor IFAD în Moldova vor fi susținuți în aplicarea echipamentelor și tehnicii agricole corespunzătoare cerințelor individuale, iar ca rezultat dezvoltarea unei afaceri durabile:

  • Tocătorul de resturi vegetale - fertilizantul natural este probabil principalul avantaj care se obține din folosirea unui tocător. Compostul obținut în urma mărunțirii revigorează solul și îl protejează, iar solul acoperit cu acest tip de compost pierde cu 1/3 mai puțină apă prin evaporare decât solul care nu beneficiază de o asemenea protecție.
  • Scarificatorul – prin procesul de scarificare îndepărtează stratul care oprește pătrunderea corespunzătoare a apei și a aerului în sol. Lucrarea solului cu daltă restabilește acțiunea capilară vitală a solului, previne eroziunea apei a straturilor superioare în timpul inundațiilor ploioase sau de primăvară și permite să înceapă însămânțarea mult mai devreme.
  • Semănătoarea mini-till sau no-till – avantajul folosirii unei astfel de semănători constă în obținerea unei recolte mai mari per hectar, reducerea cheltuielilor datorată utilizării raționale a semințelor, menținerea umidității.
  • Cositoarea – concepută pentru utilizarea profesională în vii și livezi face parte din categoria de utilaje de conservare a solului, contribuind la păstrarea resurselor solului

 

 

Până în prezent au fost debursate 159 de GRANTURI pentru finanțarea echipamentelor si tehnicii agricole, care includ următoarele tipuri de investiții eligibile:

  • Echipamente la implementarea tehnologiilor eficiente de irigare micro-presurizată;
  • Echipament pentru agricultura conservativă (semănătoare No-till și Mini-till pentru culturi cerealiere și culturi prășitoare, scarificatoare, tocătoare pentru fărâmițarea resturilor vegetale, etc.);
  • Sisteme anti-grindină și plasă pentru umbrire;
  • Set de jgheaburi, țevi și rezervoare pentru colectarea apei de ploaie de pe construcțiile din zona de producție;
  • Echipament de producere a energiei solare în zona de producere (instalații fotovoltaice, instalații solare termale);
  • Mașini și utilaje folosite în sistemul  de producere a culturilor organice.

Producătorii agricoli, care practică activități agricole sau de procesare a producției agricole în zonele rurale, sunt îndemnați să aplice dosarele pentru a beneficia de suport financiar sub formă de grant in valoarea de 7.500 de dolari, până la epuizarea fondurilor disponibile.

Suportul oferit de Programele IFAD se pliază pe obiectivele stabilite în cadrul Strategiei Naționale de Dezvoltare Agricolă și Rurală 2022 – 2027 (SNDAR 2030):

  • Consolidarea potențialului agricol rezilient la schimbările climatice
  • Promovarea practicilor agricole inteligente, eficiente și durabile
  • Dezvoltarea pieței locale și sporirea potențialului de export
  • Susținerea unei dezvoltări socioeconomice rurale sustenabile 

⚡️Urmărește știrile Agroexpert pe-> Telegram | Viber | Facebook | Instagram | News letter!

⚡️ Urmărește știrile Agroexpert pe ->  Telegram  |  Viber  |  Facebook  |  Instagram  |  News letter!