Agricultorii organizează un protest în Piața Marii Adunări Naționale. Asociația Forța Fermierilor a expediat în adresa Primăriei municipiului Chișinău o declarație în care anunță despre întrunire sub formă de protest non-stop în perioada 7-30 iunie.
Potrivit organizatorilor, scopul întrunirii constă în manifestarea protestului față de atitudinea neglijentă din partea structurilor statului față de sectorul agroindustrial.
La manifestație vor participa aproximativ 1.000 de persoane și 300 de unități de tehnică agricolă.
Potrivit reprezentanților Forței Fermierilor, mii de producători agricoli așteptau cu nerăbdare modificările la Legea cu privire la Programul de rambursare a TVA, iar la o întâlnire anterioară cu prim-ministrul, Dorin Recean a promis că problema a fost deja soluționată și că modificările vor fi avizate pozitiv de Ministerul Finanțelor și votate în Parlament în scurt timp.
„Avizul negativ al Ministerului Finanțelor la inițiativa legislativă a deputatului Alexandr Trubca privind modificarea legii cu privire la Programul de rambursare a TVA pentru producătorii agricoli l-a discreditat pe domnul prim-ministru în fața agricultorilor”, susțineau agricultorii.
Totodată, reprezentanții insistă pe impunerea restricțiilor privind importul de cereale ucrainene.
„Din anul trecut domeniul agrar este afectat de seceta cruntă, creșterea prețurilor la resurse necesare producerii agricole cu 150-200 %, majorarea dobânzilor la credite aproximativ de 3 ori. Excesul producției agricole din Ucraina a influențat prăbușirea prețurilor pe piața internă la grâu, orz, porumb, rapiță și floarea soarelui cu 2-4 lei per kg. Menționăm că în anul agricol 2022/2023 din țara vecină au fost oficial importate circa 27 mii tone de grâu, 51 mii de tone de porumb și 57 mii de tone de floare soarelui”, susțin fermierii.
⚡️Urmărește știrile Agroexpert pe-> Telegram | Viber | Facebook | Instagram | News letter!