Din data de 20 aprilie, întreprinzătorii care își desfășoară activitatea în astfel de domenii precum importul/păstrarea/comercializarea angro a producţiei alcoolice şi/sau a alcoolului etilic trebuie să deţină în proprietate, sau oricare alt mod de folosinţă, depozite specializate, cu o suprafaţă de cel puţin 500 m2, potrivit anunțului Agenției Servicii Publice.
„Solicitanţii/titularii de licenţă pentru importul/păstrarea/comercializarea angro a producţiei alcoolice şi/sau a alcoolului etilic pentru a a-și perfecta/reperfecta ori prelungi licențele de activitate în domeniile respective vor depune la ASP, printre alte documente, şi copia de pe actul de proprietate sau de pe alt act juridic, în baza căruia antreprenorul a căpătat dreptul de folosință asupra depozitului specializat, care are o suprafaţă de cel puţin 500 m2. Prevederile se conțin în pct. 9 al Legii Nr. 77 din 31.03.2022 pentru modificarea Legii nr. 1100/2000 cu privire la fabricarea și circulația alcoolului etilic și a producției alcoolice publicată în Monitorul Oficial Nr. 115-117, art. 198 și intră în vigoare astăzi, 20 aprilie 2023”, anunță ASP.
Cererile pot fi depuse online, în regim non stop 24/24, pe www.servicii.gov.md sau pe pagina www.actpermisiv.gov.md.
⚡️Urmărește știrile Agroexpert pe-> Telegram | Viber | Facebook | Instagram | News letter!