Știri din Moldova

Asociația Forța Fermierilor este categoric împotriva noului Regulament privind rămbursarea parțială a accizului

Asociatia Forta Fermierilor Moldova - AgroExpert.md
Încă anul trecut a fost votat pachetul deofshorizării, care cuprinde și procesul acordării subvențiilor. Art. 24 din Legea cu privire la principiile de subvenționare în dezvoltarea agriculturii și mediului rural stipulează că nu sunt eligibile pentru subvenționare persoanele juridice ai căror fondatori, acționari, asociați, administratori, beneficiari efectivi sunt înregistrați sau au reședința în jurisdicții care nu implementează standarde internaționale de transparență. Cu alte cuvinte, se prevină riscul ca banii publici să ajunga în off-shoruri.
 
Din păcate, autorii proiectului Regulamentului nu respectă legislația și propun risipa de bani publici. Forța Fermierilor insistă ca din lista beneficiarilor a rămbursării accizelor să fie excluse agroholdinguri, care sunt controlate din ofshoruri și/sau care dețin suprafețele mai mari de 4000 hectare. În așa caz ar fi posibil, cu suplinirea fondului încă cu 100 mln. lei, rămbursarea ÎNTREGII SUMEI accizului tuturor fermierilor mici și mijlocii.
 
Este absolut nedrept ca agroholdinguri să fie egalate cu ceilalți agricultori. Ei au acces la credite externe ieftine, primesc TVA din buget și redirecționează venituri în zonele gree. Subvențiile trebuie de acordat fermierilor, care au legăturile cu satele noastre și care întradevăr au nevoie de sprijin financiar.
 
Am înaintat propunerile noastre către autoritățile abilitate, dar din căte vedem Ministerul Agriculturii nu a ținut cont de ele. Vă atenționăm că aprobarea Regulamentului în redacția actuală ar genera revoltări în răndurile fermierilor.

⚡️Urmărește știrile Agroexpert pe-> Telegram | Viber | Facebook | Instagram | News letter!

⚡️ Urmărește știrile Agroexpert pe ->  Telegram  |  Viber  |  Facebook  |  Instagram  |  News letter!