Prețuri și Tendințe

Asociația Forța Fermierilor: Prețul la cereale și oleaginoase s-a prăbușit

Author: AgroExpert
prețuri cereale - agroexpert.md

Asociația Forța Fermierilor constată că în ultimele zile a avut loc prăbușirea prețurilor interne la cereale și oleaginoase. În acest context, reprezentanți solicită convocarea ședințelor consiliilor pe produs „la care să fie analizate justificările diminuării vertiginoase a prețurilor și măsurile de protecție a producătorilor de cereale și oleaginoase”.

„Prăbușirea prețurilor poate fi ultima lovitură pentru foarte mulți fermierii mici și mijlocii, care riscă să se falimenteze în foarte scurt timp. La moment aproape toți agricultorii comercializează grâu, orz, porumb, floarea soarelui și rapiță sub prețul de cost, care este determinat de recoltă slabă din cauza secetei și costurile exorbitante pentru resursele necesare producerii agricole”, se arată în comunicatul emis.

În acest context, Asociația Forța Fermierilor face apel la toate asociațiile ramurale din domeniile cerealelor și oleaginoaselor ca acestea, în conformitate cu prevederile Legii nr. 257 din 27.06.2006, să ceară urgent convocarea ședințelor consiliilor pe produs, la care să fie analizate justificările diminuării vertiginoase a prețurilor și măsurile de protecție a producătorilor de cereale și oleaginoase.

„Consiliile pe produs au printre obiective analiza piețelor, estimarea prețurilor de referință și înaintarea propunerilor pentru sprijin financiar. Din consilii fac parte reprezentanții autorităților statale abilitate și ai asociațiilor interprofesionale pe produs de pe fiecare verigă a filierei. Forța Fermierilor nu este asociație ramurală și juridic nu poate delega reprezentanți în consiliile pe produs”, mai punctează reprezentanții Forța Fermierilor.

⚡️Urmărește știrile Agroexpert pe-> Telegram | Viber | Facebook | Instagram | News letter!

⚡️ Urmărește știrile Agroexpert pe ->  Telegram  |  Viber  |  Facebook  |  Instagram  |  News letter!