Deși în Republica Moldova a fost permisă cultivarea cânepii industriale, o cultură cu numeroase beneficii pentru agricultură, economie și mediu, prin modificarea Regulamentului cu privire la reglementarea activităților de cultivare a plantelor care conțin substanțe stupefiante sau psihotrope încă din noiembrie 2024, nu mulți agricultori au reușit să se bucure de această permisiune. În 2025, chiar dacă au fost eliberate 7 autorizări, doar 3 fermieri au cultivat cânepă pe anumite suprafețe reduse. Explicația este simplă, obținerea autorizației de cultivare a fost destul de anevoioasă, din motiv că fermierii dornici de a semăna cânepă, erau obligați să adune un dosar de acte, inclusiv de la Agenția Medicamentului și Dispozitivelor Medicale. Se pare că din acest an, în urma unor solicitări din partea Asociației Cultivatorilor, Amelioratorilor și Procesatorilor de Cânepă, MAIA va simplifica procedura de eliberare a autorizației de cultivare a cânepei.
Ion Grecu, primul fermier care a fost autorizat să cultive cânepă industrială, a reușit să planteze semințe de cânepă pe o suprafața de aproape 200 de hectare, în localitățile Văleni și Slobozia Mare, raionul Cahul.

„Am cultivat-o cam târziu, recunosc pentru că foarte greu am obținut autorizația de la Agenția Medicamentului și Dispozitivelor Medicale. Am recoltat circa 18 tone în total, căci multă a căzut, s-a scuturat. Este volumul care corespunde recoltei de pe 75 de hectare, deși am cultivat pe o suprafață de 180 de hectare. Cânepa este o cultură miraculoasă, însă trebuie să fie semănată la timpul potrivit, dacă se întârzie, atunci roada poate fi compromisă. Sperăm că Ministerul va simplifica procesul de obținere a autorizației, altfel entuziasmul fermierilor va dispărea. Vedeți unii fermieri s-au ales cu dosare penale doar pentru că au semănat cânepa până au obținut pe hârtie permisiunea, acum suferă că nu au făcut nimic rău, dar au fost acuzați că au cultivat fără autorizație, care într-adevăr tare greu se obține”, a povestit Ion Grecu.
A durat destul de mulți ani până autoritățile noastre au decis să modifice legislația și să permită cultivarea plantei, căci cânepa industrială nu este substanță stupefiantă din 1961, potrivit Convenției internaționale despre stupefiante. Ion Rață este un pionier al cultivării și promovării beneficiilor pe care le are cânepa industrială.

„După 2 ani de colaborare cu Academia Română, în septembrie 2017 la MAIA a fost creat un grup de lucru cu scopul de a readuce cânepa în Republica Moldova. Am fost 14 agronomi, entuziaști la prima adunare când am creat Asociația, iar în câteva luni, am fost ales președinte. Cânepa poate genera un venit de milioane, dacă vom ști să valorificăm toate beneficiile culturii de cânepă. Personal cunosc avantajele acestei plante pentru că de mai bine de un deceniu, colaborez cu frații noștri din România, unde există o tradiție îndelungată în cultivarea cânepii, se cultivă până la 10 mii hectare anual. Personal am o experiență îndelungată și cu peripeții de când am avut prima încercare de a cultiva cânepă, dar cu un rezultat nefavorabil în anul 2019, când am semănat suprafețe mici, în jur de 7 ha la Strășeni și 2 ha la Drochia. Chiar dacă am chemat poliția când cânepa a crescut și s-au efectuat analize pentru a demonstra că nu este drog, într-o noapte poliția a dat buzna, a spart ușile, au căutat ca în filme să găsească nu știu ce. Și așa m-am ales cu dosar penal, cu proces în judecată și după 48 ședințe, pe 30.12.2025 am obținut achitarea completă. Dar pentru stresul acesta care a durat ani de zile și pentru paguba pricinuită, cine va răspunde? De fapt, în 2021 când am obținut verbal permisiunea de a cultiva cânepă, am mers voios și am semănat pe 50 ha la Cahul semințele care au fost aduse în țară prin vamă, oficial, însă la recoltare, poliția din nou a venit și iarăși mi-au deschis dosar penal, care se află pe rol. Au dat foc la toată roada. Am explicat problemele legate de obținerea acestor autorizații și sper că deja după 28 februarie, lucrurile vor decurge altfel, nu va mai fi nevoie să mergem după o semnătură la Agenția Medicamentului și Dispozitivelor Medicale pentru a putea cultiva cânepa”, a menționat Ion Rață, președintele Asociației Cultivatorilor, Amelioratorilor și Procesatorilor de Cânepă.
O hotărâre modificată de Guvern va simplifica obținerea autorizației necesare pentru a cultiva cânepă industrială pe teriroriul țării, cel puțin așa susțin responsabilii din cadrul Ministerului Agriculturii și Industriei Alimentare.

„În prezent, cultivarea plantelor care conțin substanțe stupefiante sau psihotrope este reglementată de Hotărârea Guvernului nr. 1382/2006, care va fi modificată. Autorizația era eliberată de Comitetul permanent de control asupra drogurilor, din cadrul Agenţiei Medicamentului şi Dispozitivelor Medicale. Procedura de autorizare, cultivare, monitorizare, comercializare și procesare a cânepii industriale va fi repartizată către MAIA și ANSA, noi am obținut ca fermierii să nu mai meargă la Agenția Medicamentului și Dispozitivelor Medicale. Împreună cu Secretarul de Stat, Vasile Șarban am avut ședințe de lucru cu cei de la ANSA și de la Ministerul Sănătății și datorită acestor solicitări, au fost anulate anumite măsuri restrictive, s-a exclus prezentarea extrasului juridic, dovada dacă fermierul nu avea antecedente penale. De asemenea, am exclus condiția ca depozitul să fie dotat cu sistem de ventilare și pază, am simplificat cât s-a putut procedura de obținere a autorizației pentru cultivarea cânepei. Ministerul Sănătății a abrogat Legea nr.382 din 1999 prin aprobarea Legii nr.201 din 2025 cu privire la circulația substanțelor stupefiante, psihotrope și plante care conțin astfel de substanțe odată cu intrarea acesteia în vigoare. Noi am reușit să fie indicat că de fapt cânepa industrială nu aparține acestor substanțe și să fie reglementată de Ministerul Agriculturii. Legea nouă urmează să intre în vigoare la 6 luni după publicarea în Monitorul Oficial, adică pe 28 februarie 2026. Noi am elaborat proiectul unei noi Hotărâri de Guvern prin care MAIA devine responsabil și autorizarea să fie obținută de la ANSA, mult mai simplu. L-am înaintat la avizare și spre expertizare la Centrul National Anticorupție și Ministerul Justiție”, ne-a explicat Grigore Baltag, șeful Direcţiei produse de origine vegetală, MAIA.
Secretarul de stat al Ministerului Agriculturii, Vasile Șarban, ne-a confirmat că modificarea prin Hotărârea de Guvern menționată va simplifica procedura de obținere a autorizației. Totodată a subliniat că această cultură nu are efecte stupefiante și trebuie privită ca o resursă agricolă valoroasă.
„Avem o lege nouă armonizată cu legislația UE – Legea nr. 201/2025 – care va intra în vigoare pe 28 februarie 2026, iar ANSA devine autoritatea responsabilă pentru emiterea autorizațiilor și monitorizarea întregului proces de cultivare a cânepei. Va fi mult mai simplu pentru fermieri să obțină autorizația de cultivare a cânepei, cererea se va depune anual, în perioada 1 februarie – 30 aprilie. Considerăm că modificările respective vor avea un impact pozitiv semnificativ asupra sectorului privat, prin consolidarea și extinderea lanțului valoric al cânepii industriale. Una dintre principalele prevederi ale proiectului constă în diversificarea utilizărilor materiei prime obținute din cânepa industrială, permițând procesarea și valorificarea nu doar a fibrei, uleiului și semințelor – ca până în prezent –, ci și a tulpinilor, biomasei și produselor derivate, precum materiale compozite, brichete, uleiuri industriale, suplimente alimentare sau produse cosmetice”, a menționat Vasile Șarban.
Ion Rață, președintele Asociației Cultivatorilor, Amelioratorilor și Procesatorilor de Cânepă susține că modificările respective sunt așteptate de producători, însă au tărăgănat procesul de cultivare din acest an.
„Cânepa industrială trebuie să fie așezată la locul ei bine meritat în domeniul agricol, autoritățile trebuie să înțeleagă că este o cultură strategică pentru economia verde, oferă numeroase oportunități pentru procesatori, agricultori și antreprenori. Din cânepă se pot obține o gamă largă de produse utile și inovatoare, de la uleiuri naturale și semințe bogate în nutrienți, până la hârtie și materiale pentru industria cosmetică și alimentară. Fibrele obținute din cânepă pot fi utilizate pentru confecționarea materialelor textile, iar materialele de construcție pe bază de cânepă oferă proprietăți excepționale de izolare termică, rezistență și durabilitate. Efectele curative sunt extraordinare, Chiar dacă la noi cânepa nu a fost legalizată până nu demult, noi avem multe descoperiri, câteva medalii de aur și bronz obținute pentru cercetare, avem oferte cu partenerii din străinătate, avem o solicitare de celuloză, din care sunt fabricați dolarii SUA și Declarația de independență. Norvegia dorește 30 mii tone de celuloză, noi am avea această posibilitate, dar să vedem cum vor decurge modificările, cît de repede vom lua autorizația și de unde vom găsi în această perioadă semințe. Din păcate, nici în acest an nu vom putea semăna suprafețe mari. Legea va intra în vigoare în curând, dar semințele se cumpără înainte de Anul nou, chiar dacă abia în aprilie se seamănă. Acum nici în Turcia, nici în Bulgaria nu mai găsești semințe. Dacă se țin mai mult, semințele se strică. Vom căuta țări de unde vom putea găsi anumite cantități de semințe până vor fi omologate cele obținute în țară”, a adăugat Ion Rață, președintele Asociației Cultivatorilor, Amelioratorilor și Procesatorilor de Cânepă.
