Vicepremierul Vladimir Bolea a purtat discuții cu reprezentanții instituțiilor bancare pentru a analiza condițiile de creditare, evoluția provizioanelor și posibilitățile de îmbunătățire a condițiilor de creditare pentru fermieri.
În Moldova, băncile comerciale acordă credite fermierilor pentru investiții în echipamente, tehnologii și dezvoltarea afacerilor agricole.
„Reprezentanții băncilor comerciale din Republica Moldova au reiterat și susțin în totalitate poziția Guvernului și Ministerul Agriculturii, ca fiecare caz în care agricultorul se ciocnește de probleme în modelul de plăți al creditelor deja luate de la băncile comerciale din Republica Moldova să fie analizat și luată decizia ținând cont de interesul agricultorului și de interesul nostru național. Dar interesul național al Republicii Moldova și al Ministerului Agriculturii este susținerea și dezvoltarea agriculturii în mod sustenabil de-a lungul anilor. Astfel, vor fi identificate măsuri individuale pentru fiecare și în funcție de situația concretă a acestuia se va lua o decizie”, a declarat Vladimir Bolea.
În cadrul întrevederii s-a menționat că, dobânzile și termenii de rambursare sunt critice pentru fermieri, deoarece acestea afectează capacitatea lor de a-și gestiona afacerile în mod sustenabil.
„Vom începe la nivel de Guvern și ulterior cu Banca Națională să discutăm și să identificăm soluții anume pentru segmentul de credite luate de către agricultori din zone cu calamități naturale, unde avem secetă, unde avem grindină, unde sunt pierderi care nu depind de agricultor în sine. Astfel, agricultorii vor primi un act scris de către Comisia pentru situații excepționale”, a menționat minsitrul.
Asociația Băncilor din Moldova au promis că vor discuta situația creată și vor propune soluții, care să-i ajute pe agricultori să depășească situația existentă și să asigure dezvoltarea în continuare a sectorului agroalimentar.
⚡️Urmărește știrile Agroexpert pe-> Telegram | Viber | Facebook | Instagram | News letter!