Știri din Moldova

Bolea, la Forumul Nucicultorilor: „Investițiile trebuie gândite pe termen lung”

Author: AgroExpert
Bolea Forumului Național Anual al Nucicultorilor - agroexpert.md

În cadrul Forumului Național Anual al Nucicultorilor din țară, ediția a IX-a, ministrul Agriculturii și Industriei Alimentare, Vladimir Bolea, a evidențiat avantajele asocierii în cooperative și a încurajat producătorii să își diversifice activitatea. Totodată, acesta a accentuat despre necesitatea unei analize atente înainte de a face investiții considerabile în livezi, menționând că acestea trebuie să fie gândite pe termen lung.

„Partea pozitivă este că suntem într-o asociație, avem pepinieriști, avem oameni care înțeleg cum trebuie să crească o nucă, care pot face o analiză a piețelor și să vină cu recomandări clare în privința cererii de la piață. Livezile necesită investiții foarte mari, de mii și mii de euro. De aceea orice investiție făcută astăzi trebuie făcută după o analiză a perspectivelor de dezvoltare a piețelor și gândite pe termen lung. Astăzi când pui un copac în pământ trebuie să știi că în următorii 15 – 20 de ani această investiție se va recupera”, a declarat Vladimir Bolea.

Ministrul Agriculturii și Industriei Alimentare, Vladimir Bolea, a încurajat producătorii să își diversifice activitățile, să se asocieze în grupuri de producători și cooperative pentru a promova nu doar nucile, ci și produsele procesate.

„Vă doresc ca noul an să fie foarte bun, cu producție în depozite, vânzări la prețuri bune. Vreau să vă îndemn să faceți planurile de creare a grupurilor de producători, a cooperativelor prin care să vă promovați producția nu numai sub formă de nucă, dar și produse procesate. Potențialul este foarte mare, tehnologiile și calitatea produsului permite”, a mai susținut acesta.

De asemenea, oficialul a evidențiat rolul vital al industrializării în agricultură și a anunțat că politici de dezvoltare în 2024 vor fi bazate pe industrializare.

„Viitorul Republicii Moldova este în agricultură. Agricultura este unica ramură a economiei naționale cu potențial de dezvoltare pe dimensiunea de industrializare, pentru că noi producem materie primă. Și dacă vorbim de industrializare, avem în vedere procesarea materiei prime. Și politicile pe care le vom elabora în 2024, împreună cu Ministerul Economiei sunt bazate pe industrializare”, precizează Bolea.

Amintim că, Forumul Național Anual al Nucicultorilor din țară, ediția a IX-a se desfășoară în perioada 14-15 decembrie.

⚡️Urmărește știrile Agroexpert pe-> Telegram | Viber | Facebook | Instagram | News letter!

⚡️ Urmărește știrile Agroexpert pe ->  Telegram  |  Viber  |  Facebook  |  Instagram  |  News letter!