Agromanagement

Cazul metronidazolului: Ivanov vrea reguli stricte de securitate alimentară

Author: Ilinca Fiodorov
Cazul metronidazolului - agroexpert.md

Președintele Comisiei parlamentare pentru agricultură și industrie alimentară, Serghei Ivanov, susține că dependența de importuri agroalimentare mai ieftine poate genera riscuri serioase pentru siguranța consumatorilor și anunță inițierea unor măsuri legislative menite să consolideze securitatea alimentară a Republicii Moldova.

Potrivit acestuia, urmează să fie constituită o comisie de anchetă care va analiza în detaliu cazul depistării metronidazolului în sectorul avicol, cu scopul de a identifica lacunele legislative și de a propune soluții concrete pentru prevenirea unor situații similare.

„Urmează o comisie de anchetă, pentru a trage concluzii și a vedea ce putem face, pe domeniul legislativ, astfel încât legile să fie aplicate strict din punctul de vedere al protejării consumatorului și al pieței noastre. Scopul este clar: să nu mai pățim ceea ce am pățit.”

Ivanov susține că acest caz trebuie privit ca un semnal de alarmă mai larg, care vizează nu doar furajele sau sectorul avicol, ci întregul lanț de import al produselor agroalimentare. În opinia sa, controlul trebuie întărit, iar capacitățile statului extinse.

„Cu orice legumă și fruct care intră în Moldova trebuie să fim foarte atenți. De aceea trebuie să intervenim prin organele de reglementare, să vedem dacă mai sunt necesare laboratoare, să elaborăm un plan și un proiect de lege prin care să existe un mecanism clar de securitate alimentară, urmărit subiect și predicat.”

În acest context, oficialul a subliniat importanța reorientării politicilor publice către producția internă, în condițiile în care importurile motivate exclusiv de preț pot ascunde riscuri majore.

„Trebuie să ne axăm mult mai mult pe piața noastră internă de producere, pentru că vedem că pretextul importurilor „mai ieftine” aduce riscuri foarte mari. Drept dovadă este ceea ce s-a întâmplat.”

Totodată, președintele Comisiei parlamentare pentru agricultură și industrie alimentară a declarat că intervenția Autorității Naționale pentru Siguranța Alimentelor în cazul depistării metronidazolului a fost una promptă și eficientă, subliniind că mecanismele de control au funcționat și au prevenit ajungerea pe piață a unor produse periculoase pentru consumatori. În declarațiile sale, Serghei Ivanov a explicat că ANSA și-a exercitat atribuțiile de organ de control prin monitorizare constantă și prelevare sistematică de probe, ceea ce a permis identificarea rapidă a sursei contaminării și blocarea lanțului de distribuție.

„ANSA și-a făcut foarte bine treaba ca organ de control. S-au prelevat probe constant, s-a depistat rapid problema și s-a pornit metodologia de identificare a sursei — de la fermă și până la concentratele utilizate. Așa a fost depistat distribuitorul și s-a constatat că substanța era prezentă la două ferme.”

În urma acestor verificări, autoritățile au intervenit pentru a preveni comercializarea produselor contaminate și pentru a elimina riscurile din lanțul de producție.

„S-a intervenit prompt ca ouăle care conțineau substanța să nu ajungă pe rafturi, iar păsările care încă erau vii și nu fuseseră sacrificate urmau să fie casate.”

Totodată, președintele Comisiei a menționat că a fost instituită o interdicție temporară asupra importurilor de concentrate, până la clarificarea completă a situației, în condițiile în care substanța depistată este interzisă inclusiv în statul de origine.

„S-a interzis clar orice import de concentrate până la soluționarea cazului, cu atât mai mult cu cât substanța este interzisă și în Ucraina. Deși exista un certificat fitosanitar care confirma conformitatea mărfii, verificările noastre au demonstrat contrariul, motiv pentru care au fost făcute interpelări oficiale și către autoritățile ucrainene.”

Referindu-se la metronidazol, Ivanov a explicat că, deși substanța este permisă în cantități foarte mici pentru uz uman, utilizarea ei în industria animalieră este strict interzisă.

„Metronidazolul se vinde la noi în farmacii doar în cantități infime, exclusiv pe bază de prescripție, pentru uz uman. Folosit însă în cantități mari în industria avicolă, s-a constatat că poate acționa și ca hormon de creștere, ceea ce oferă avantaje economice nejustificate celor care îl folosesc ilegal.”

Și Agenția Medicamentului și Dispozitivelor Medicale a precizat că metronidazolul este un medicament autorizat în Republica Moldova pentru tratarea oamenilor și se utilizează doar la recomandarea medicului.

„Metronidazolul este folosit de mulți ani în medicină pentru tratarea anumitor infecții bacteriene și parazitare. Acesta este recunoscut la nivel internațional, inclusiv de Organizația Mondială a Sănătății, și este disponibil în Republica Moldova sub mai multe forme (comprimate, soluții perfuzabile, supozitoare), fiind inclus în Lista națională a medicamentelor esențiale. Totodată, menționăm că, potrivit Regulamentului nr. 37/2010 (UE), metronidazolul este interzis pentru utilizare la animalele destinate producției de alimente, întrucât nu sunt stabilite limite maxime de reziduuri în alimentele de origine animală. Această interdicție nu se aplică utilizării metronidazolului ca medicament pentru oameni”, au punctat reprezentanții instituției. 

Vezi și: Ouăle și păsările hrănite cu metronidazol, nimicite la indicația ANSA

Precizăm că, informarea tardivă din partea Agenției Naționale pentru Siguranța Alimentelor către populație despre contaminarea cu metronidazol a ouălelor și păsărilor, care ulterior au fost nimicite, a stârnit o reacție publică destul de dură. A apărut întrebarea dacă nu cumva substanța respectivă a ajuns și anterior la fermele din țară prin intermediul furajului importat din Ucraina. În plus, din motiv că este interzisă pentru a fi folosită în Republica Moldova încă din 2011, la controalele vamale, nici nu a existat suspiciunea de a cere verificarea existenței acesteia atât în hrana, cât și în marfa alimentară (ouă și carne) importată din țara vecină. Totuși directorii ANSA, în cadrul conferinței organizate cu scopul de a oferi explicații publicului, au menționat că au fost luate toate măsurile necesare pentru a asigura sănătatea populației. De asemenea, specialiștii veterinari, susțin că doza depistată este inofensivă pentru organismal uman.

⚡️ Urmărește știrile Agroexpert pe ->  Telegram  |  Viber  |  Facebook  |  Instagram  |  News letter!