Prețuri și Tendințe

Ce prețuri îi așteaptă pe fermieri? Iată oferta în portul Constanța

Author: AgroExpert
Ce prețuri îi așteaptă pe fermieri? Iată oferta în portul Constanța - agroexpert.md

Piața grâului se află într-o atmosferă de stand by în aceste momente, așteptând datele concrete legate de recolta Rusiei pentru acest sezon. Există perspective bune de creștere pentru prețul grâului, având în vedere că producțiile se vor diminua semnificativ față de sezonul precedent, iar Kremlinul va impune un preț minim de export pentru marfa care va pleca din Rusia.

În acest moment, există perspective pentru ca prețul grâului să depășească 230 de euro/tonă în Portul Constanța.

„Dacă stăm să ne uităm la momentul când era 208 euro/tonă, față de 230 euro/tonă cât este astăzi pentru livrările din luna august, cred că este un salt de 22 de euro, ceea ce este extrem de reconfortant pentru fermieri în acest moment. Însă avem foarte multe incertitudini, și toate pleacă dintr-un singur loc: Maica Rusie.

Rusia se zbate în continuare în aceeași secetă, în continuare nu are o estimare clară a ceea ce s-a întâmplat după îngheț, iar cele mai bune case de analiză din Rusia dau niște cotații care ne amețesc și pe noi. Unii spun că vor fi doar 81,5 milioane de tone, alta a spus 77,4 milioane de tone și un export setat la minim 43 de milioane de tone.

Odată cu recolta nouă, Rusia pregătește un price floor, adică un nivel minim de preț la care trebuie să vândă marfa, impus de către statul rus. Îl vedem la 270 de dolari/tonă în FOB Novorossiisk. În Portul Constanța, asta înseamnă o creștere față de nivelul de astăzi cu cel puțin 20-22 de dolari/tonă”, a explicat Cezar Gheorghe, expert în piețele de mărfuri agricole, scrie presa din România.

Specialistul avertizează că, în perioada următoare, piața ar putea suferi transformări pe fondul valului de căldură care va accentua seceta din zonele deja afectate.

⚡️ Urmărește știrile Agroexpert pe ->  Telegram  |  Viber  |  Facebook  |  Instagram  |  News letter!