
În perioada 8-12 septembrie curent, Agenția de Intervenție și Plăți pentru Agricultură a autorizat spre plată suma totală de 37,6 milioane de lei, direcționată către producătorii agricoli prin intermediul mai multor mecanisme de subvenționare.
Aceste resurse financiare contribuie la consolidarea capacităților de producție, îmbunătățirea performanței economice a fermelor, stimularea investițiilor și susținerea inițiativelor locale în agricultură și dezvoltare rurală.
Sumele au fost repartizate după cum urmează:
- 0,26 milioane de lei - plăți complementare;
- 33,42 milioane de lei - plăți directe (per kg de lapte);
- 3,92 milioane de lei - plăți directe (per cap de animal)
În același timp, din Fondul de intervenție a Guvernului au fost alocate 990 de mii de lei pentru compensarea costurilor la energia electrică.
Fermierii pot consulta lista completă a beneficiarilor autorizați la plată accesând rubrica „Lista beneficiarilor” pe site-ul oficial al AIPA: https://aipa.gov.md/
Reamintim că, în prezent, AIPA recepționează cereri pentru:
- Plata directă în sectorul zootehnic (per kg de lapte), apel deschis până pe 26 septembrie 2025;
- Măsurile de plată complementară, apel deschis până pe 30 septembrie 2025