Știri din Moldova

Cerințele cultivării cânepii industriale în UE: Experiența României

Author: AgroExpert
Cerințele cultivării cânepii industriale în UE - agroexpert.md

Cultivarea și comercializarea cânepii industriale este reglementată prin Regulamentul (UE) nr. 1308/2013 și Directiva 2002/57/CE a Consiliului din 13 iunie 2002 privind comercializarea semințelor de plante oleaginoase și pentru fibre.

Astfel, este necesară respectarea mai multor cerințe.

  • cânepa brută încadrată la codul NC 5302 10 trebuie să aibă un conținut de THC de maximum 0,3%;
  • semințele de cânepă destinate însămânțării trebuie să fie însoțite de o dovadă conform căreia conținutul de THC al soiului respectiv nu depășește 0,3%;
  • semințele de cânepă care nu sunt utilizate pentru însămânțare pot fi importate numai cu autorizația țărilor UE, iar importatorii autorizați trebuie să prezinte dovada că semințele au fost plasate într-o stare care exclude utilizarea pentru însămânțare;

„Fermierii din UE care cultivă cânepă industrială sunt eligibili pentru plăți directe pe suprafață în cadrul PAC. Ei trebuie să îndeplinească atât condițiile standarde de eligibilitate pentru plățile directe, cât și cerințele suplimentare specifice pentru cânepă, astfel încât să se garanteze că nicio cultură ilicită nu primește sprijin prin PAC. Pentru obținerea subvenției, soiul de cânepă cultivat trebuie să aibă un conținut de THC mai mic de 0,3%, iar semințele utilizate trebuie să se regăsească în Catalogul comun al soiurilor de plante agricole. În acest catalog sunt înregistrate 75 de soiuri de cânepă”, susține expertul în agro-market, Iurie Rija.

În România, cânepa este cultivată pe o suprafață de 1.500 de hectare. Producătorii sunt organizați în cadrul Asociației Naționale a Producătorilor de Cânepă Industrială, care le oferă suport în ceea ce privește consultanța și obținerea autorizațiilor necesare. La nivel național, există un cluster dedicat cânepei, care integrează atât fermierii, cât și industria de procesare.

„Avem o unitate de procesare a semințelor, care produce ulei și alte produse, și este cea mai mare din Europa. Aceasta se află în județul Bihor. De asemenea, există o unitate de procesare integrată a plantei, inclusiv extracția fibrelor din tulpini, situată în județul Alba. Recent, a apărut o a treia unitate în zona Moldovei. În două-trei luni se va realiza o investiție semnificativă în județul Iași, care va aduce utilaje din Canada pentru procesarea tulpinilor de cânepă. Această unitate va necesita materie primă din nord-estul României, ceea ce va conduce la o creștere a suprafețelor cultivate. De fapt, zona Moldovei sau nord-estul României a fost cunoscută pentru cultivarea cânepei în trecut. Lipsa unităților de procesare a limitat dezvoltarea acestui sector”, ne-a declarat Ioan Puiu, de la Asociația Națională a Producătorilor de Cânepă Industrială din România.

În luna noiembrie a anului 2023, o delegație a Ministerului Agriculturii și Industriei Alimentare din Republica Moldova a efectuat o vizită de studiu în România pentru a prelua bunele practici.

„Când am fost întrebați despre cum ar trebui abordat acest subiect, am sugerat să se urmeze modelul nostru, având în vedere că suntem țări cu tradiții agricole asemănătoare. Legislația românească este relativ simplă și ușor de înțeles pentru fermieri, autorizarea fiind gestionată exclusiv de Ministerul Agriculturii, ceea ce face procesul mai simplu comparativ cu alte țări care implică mai multe ministere. Am trimis întreaga legislație românească și credem că experiența noastră poate fi utilă și pentru Moldova. Beneficiile cânepei sunt semnificative. În primul rând, profitul din cultivarea cânepei este considerabil mai mare comparativ cu alte culturi de câmp, ajungând la aproximativ 1.000 de euro pe hectar. De asemenea, cânepa are multe beneficii pentru mediu: ajută la diversificarea culturilor, este rezistentă la secetă și contribuie la decarbonizare. Cânepa fixează bioxidul de carbon și poate fi utilizată pentru produse similare lemnului, iar fermierii pot beneficia de credite de carbon în Uniunea Europeană”, ne-a declarat Ioan Puiu.

Totodată, și cheltuielile pentru cultivarea cânepei sunt mai mici comparativ cu cele pentru grâu, porumb, floarea-soarelui sau rapiță. Totuși, un aspect critic este lipsa unităților de procesare, care limitează dezvoltarea sectorului.

„Experiența noastră sugerează că utilizarea întregii plante, inclusiv a semințelor și tulpinilor, este cea mai profitabilă.  Moldova are o tradiție îndelungată în procesarea semințelor de plante oleaginoase, iar procesarea tulpinilor prin metode adecvate poate duce la creșterea profiturilor la 1500-2000 de euro per hectar. Este regretabil că fermierii din Moldova nu au dreptul să cultive cânepă, deși aceasta este o plantă industrială recunoscută în toate lucrările de fitotehnie. Am descoperit că, cânepa este tratată la fel ca grâul și porumbul în literatura de specialitate chiar din Republica Moldova, iar România dispune de soiuri de cânepă care pot fi utilizate în RM. Aceste soiuri pot ajuta la salvarea sectorului agricol, mai ales în contextul schimbărilor climatice”, a conchis Ioan Puiu, de la Asociația Națională a Producătorilor de Cânepă Industrială din România.

Amintim că, În Republica Moldova va putea fi cultivată cânepa industrială. Guvernul a aprobat modificarea Regulamentului cu privire la reglementarea activităților de cultivare a plantelor care conțin substanțe stupefiante sau psihotrope.

Recomandăm și: Oportunitățile de cultivare a cânepii industriale în R. Moldova

Începând cu anul 2019 funcționează Asociația Cultivatorilor, Amelioratorilor și Procesatorilor de Cânepă, care în mod direct promovează cultivarea cânepii printre fermierii autohtoni.

Te-ar putea interesa și: Cultivarea cânepei: Diferențele între cea industrială și cea psihotropă

⚡️ Urmărește știrile Agroexpert pe ->  Telegram  |  Viber  |  Facebook  |  Instagram  |  News letter!