Obiceiul capturării și creșterii animalelor sălbatice în fermele din China a fost reluat din cauza unei rexalări a legilor, avertizează mai multe ONG-uri, în timp ce experții în sănătate publică amintesc că epidemiile de SARS, MERS și COVID-19 au avut drept cauză probabilă contactul cu astfel de animale, care se vând în piețele asiatice, scrie The Guardian.
Înainte de pandemie, creșterea în ferme a animalelor sălbatice era încurajată de autoritățile chineze, care vedeau în această practică o metodă facilă prin care populația rurală își putea spori veniturile.
14 milioane de chinezi activau în această branşă, care aducea venituri anuale de 70 de miliarde de euro.
Însă după ce studiile au arătat că epidemia de COVID-19 a pornit cel mai probabil dintr-o piață din Wuhan, în care se vindeau animale vii, autoritățile din China au decis să pună capăt acestei practici.
Astfel, au fost interzise vânarea, comerţul şi transportul animalelor vii pentru 1.800 de specii, printre care unele des întâlnite în astfel de ferme, precum: aricii, zibetele, mistreţii, porcii spinoşi sau şoarecii de bambus.
Însă legislaţia privind consumul acestor animale a rămas într-o zonă gri, spun organizaţiile neguvernamentale chineze. Mai mult, au existat şi excepţii. Astfel, fermierii puteau în continuare să crească animale precum vulpile argintii sau viezurii cu barbă, dacă obţineau o aprobare specială.
⚡️Urmărește știrile Agroexpert pe-> Telegram | Viber | Facebook | Instagram | News letter!