Directorul adjunct al Agenției „Moldsilva”, Iulian Mamai, a declarat că, la ora actuală, nu există o limită a cantității de lemne de foc care poate fi vândută persoanelor fizice sau agenților economici, cu excepția firmelor care comercializează masă lemnoasă.
Informațiile despre cantitățile disponibile, prețuri sau datele de contact ale ocoalelor silvice pot fi aflate pe platforma lemne.md. De asemenea, informații despre stocurile la zi pot fi găsite pe site-ul moldsilva.gov.md.
Câte lemne sunt în stocuri?
Agenția „Moldsilva” are acum doar 16.200 de metri steri de lemne de foc, iar depozitele mai multor ocoale silvice sunt goale. Vice-directorul „Moldsilva” a explicat că stocurile s-au redus pentru că cererea din partea cetățenilor este foarte mare. Dacă în alți ani, cele mai multe solicitări veneau în lunile august-octombrie, în acest an oamenii au început să cumpere lemne încă din primăvară și cererea a crescut constant de atunci.
Potrivit informațiilor agenției, cea mai mare cantitate de lemne de foc este acum la entitatea silvică din Glodeni (circa 1.450 de metri steri), iar cea mai mică – la Telenești (10 metri steri).
În perioada octombrie-decembrie, dacă timpul va fi favorabil tăierilor de lemne, stocurile ocoalelor silvice urmează să fie suplinite până la un volum de circa 142.000 de metri steri. În total, „Moldsilva” planifică să comercializeze în acest sezon 568.200 de metri steri. În 2022-2023, s-au vândut 620.000 de metri steri.
Circa 80% din tăierile de lemne de foc au loc între 1 octombrie și 30 aprilie, când vegetația este în repaus.
Cât costă lemnele de foc în acest an?
Autoritățile au stabilit prețuri mai mari decât anul trecut, motivând că au crescut costurile lucrărilor de recoltare a masei lemnoase, ca urmare a scumpirii carburanților.
Astfel, lemnele de foc de specii tari sunt vândute de „Moldsilva” în acest an la prețuri care variază între 750 și 1.250 de lei pentru un metru ster, față de 550-875 de lei, cât era anul trecut. Lemnele de specii moi costă 370-750 de lei/metrul ster, comparativ cu 350-475 de lei, în sezonul rece 2022-2023. Aceste prețuri nu includ, însă, costurile de încărcare și de transportare a lemnelor.
Gospodăriile cu venituri mici care se încălzesc cu lemne pot primi un ajutor financiar lunar în sezonul rece. În acest an, solicitanții de suport din partea statului vor trebui să se înregistreze, începând cu 1 noiembrie, pe platforma compensatii.gov.md, unde li se va atribui o categorie de vulnerabilitate energetică și, în funcție de aceasta, se va stabili mărimea compensației pe care o vor primi.
Procedura s-a schimbat după ce ajutorul pentru perioada rece a anului a fost integrat în programul guvernamental de acordare a compensațiilor pentru cheltuielile din facturile la energie „Ajutor la contor”.
Lemnele de foc pot fi cumpărate și prin intermediul site-urilor de anunțuri. Este vorba, în mare parte, de lemne de specii tari, stejar sau salcâm, care se vând la un preț mediu de 1.400 de lei per metru ster.
În afară de „Moldsilva”, lemnele de foc sunt comercializate și de alte entități care au în proprietate sau în gestiune fond forestier, cum ar fi primăriile, Calea Ferată a Moldovei, Administrația de Stat a Drumurilor sau agenția „Apele Moldovei”. Aceste instituții pot vinde inclusiv agenților economici care comercializează lemne, interdicția fiind valabilă numai pentru „Moldsilva”.
Peste 650.000 de gospodării din R. Moldova utilizează lemnul pentru a se încălzi în perioada rece a anului, iar consumul estimat este de circa 1 milion de metri steri.
⚡️Urmărește știrile Agroexpert pe-> Telegram | Viber | Facebook | Instagram | News letter!