După mai multe discuții virtuale cu producătorii de fructe din Moldova, reprezentantul companiei maghiare Frulity LLC, Rem Krisztián a fost într-o misiune comercială în Republica Moldova în perioada 18 – 19 iunie.
Scopul principal al misiunii a fost stabilirea unui prim contact cu producătorii din Moldova și identificarea oportunităților de colaborare.
Importatorul a menționat că este interesat în principal de producătorii de caise pentru consum proaspăt, dar și de cei destinați industriei de prelucrare. Acest interes se datorează faptului că Ungaria, fiind o țară producătoare de caise, a suferit grav din cauza înghețurilor din această primăvară. Potrivit lui Krisztián, aproximativ 90% din caise au fost afectate de înghețul de primăvară, iar recolta va fi foarte mică. De asemenea, Krisztián a manifestat interes și pentru cireșe, piersici și prune crescute în Moldova. În cadrul misiunii comerciale au fost organizate discuții și vizite în teren la companiile Ionex Trans, Codru ST, Frații Vaipan, Ghermes Agrocervice, Prodcar și Dorvalandro.
Întrebările legate de fructele proaspete au fost împărțite în trei categorii:
- Pot producătorii să garanteze cea mai bună calitate, adică fructe fără daune vizibile sau mucegai?
- Pot producătorii să sorteze și să asigure uniformitatea fructelor înainte de livrare?
- Pot producătorii să asigure ambalarea fructelor conform cerințelor importatorului?
Un aspect obligatoriu pentru caisele de calitatea extra îl constituie culoarea roșietica a fructului și calibrul mai mare de 35. Fructele de culoare verzuie nu sunt acceptate deoarece se comercializează foarte greu.
Ceea ce ține de fructele pentru procesare întrebarea principală a fost dacă producătorii pot să asigure un conținut cât mai ridicat de zahăr la caise (14-15 BRIX)? Caisele cu conținut înalt de zahăr sunt destinate producerii de schnaps și aspectul lor este mai puțin important. Mai mult, importatorul a menționat că pentru fructele la procesare se accepta lăzi din lemn, chiar și cele care au mai fost folosite anterior.
De asemenea, Krisztián a manifestat un interes și pentru caisele de dimensiuni mai mici, care pot fi utilizate pentru a face desertul “apricot dumpligs”. Cel mai mare aspect distinctiv al acestui tip de caise este dimensiunea mica a fructului, care nu trebuie să depășească calibrul 35, iar conținutul de zahăr este lipsit de importanță, deoarece zahărul este folosit pentru îndulcirea desertului.
Pe parcursul celor două zile, comerciantul s-a întâlnit cu mai mulți producători locali pentru a afla despre cantitățile disponibile și calitatea fructelor pe care producătorii moldoveni le pot garanta având în vedere condițiile climaterice ale anului curent, precum și potențialul de export.
Luând în considerație calitatea joasă a caiselor din acest an, majoritatea producătorilor s-au axat pe posibilitatea de a livra caise pentru procesare și anume pentru producerea de schnaps.
Rem Krisztián va analiza ofertele primite și va răspunde cu propuneri de colaborare în perioada următoare.
⚡Urmărește știrile Agroexpert ->pe Telegram | Viber | Facebook | Instagram | News letter!