Activitatea în bază de program, în domeniul comerțului cu fructe și legume proaspete, poate favoriza dezvoltarea parteneriatelor pe termen lung. În acest caz, părțile sunt motivate să se ajute reciproc. La fel, se creează premise pentru o oarecare specializare, ceea ce duce la sporirea eficienței economice, atât pentru fiecare verigă a lanțului valoric, cât și pentru întregul sector. Producătorii își pot orienta investițiile la sporirea productivității și calității fructelor, exportatorii - la dezvoltarea canalelor de marketing, companiile de logistică - la investiții în mijloace de transport moderne, economicoase, care să poată circula nestingherit pe rutele internaționale etc.
Când este vorba despre parteneriate este preferabil ca acestea să fie documentate, întocmindu-se din timp contractele respective, astfel încât riscurile să fie reduse la minim.
„Asemenea gen de cooperare se încadrează în practica obișnuită a comercianților din țările cu o piață matură. Explicația este că la nivel de UE peste 75% din fructe sunt procurate de cumpărători finali (consumatori) din rețelele de comerț cu amănuntul. Lipsa unui anumit produs de pe raft, atunci când acesta este căutat de cumpărători, nu înseamnă nimic altceva decât oportunități ratate de a obține profit, ceea ce nu se încadrează în filosofia companiilor de retail”, subliniază Adrian Cojocaru, specialist marketing în cadrul Asociației Moldova Fruct.
Specialistul afirmă că, este destul de complicat de a obține un contract direct cu o rețea mare de retail, mai ales în Europa Occidentală, acest lucru fiind irealizabil pentru producătorii mici.
„Parteneriatele stabile pe termen lung sunt o raritate în Republica Moldova. Din această cauză exportatorii întâmpină greutăți la întocmirea programelor, inclusiv și cu rețelele din Rusia, care nu sunt o excepție și la fel ca în toată lumea tind să își organizeze activitatea în bază de program”, spune Adrian Cojocaru.
Pentru a putea gestiona mai ușor relațiile cu partenerii, managerii de achiziții din cadrul rețelelor preferă să lucreze conform unor programe agreate din timp cu un număr limitat de furnizori pe o anumită categorie de produs (lactate, cărnuri). În cazul fructelor și legumelor proaspete furnizorii respectivi, capătă un rol cheie - de companii de service. Astfel, companii precum Greenyard, OGV, Total Produce etc. nu sunt doar niște distribuitori pasivi care să asigure păstrarea și livrarea producției către centrele de logistică sau punctele de vânzare a retailerului, ci operează modificări chiar asupra produsului: preiau marfa în ambalajul producătorului (de regulă plasată în vrac), la necesitate o spală, resortează și o reambalează în cantități mai mici, conform cerințelor și obișnuințelor consumatorilor finali. În multe cazuri, acestea asigură marcarea produsului cu sigla și designul de firmă a rețelei client. Toate acestea necesită investiții majore, foarte complicat de a fi realizate în timpul apropiat de către producătorii sau exportatorii din Moldova.
„Unica soluție realizabilă pe termen scurt este de a ne orienta spre companiile de service încercând să ne încadrăm la maximum în programele lor de livrări. În același timp trebuie să înțelegem că și companiile de service au interesul să conlucreze doar cu acei parteneri care le pot livra produsele de o manieră stabilă, pe o perioadă cât mai lungă de timp, asigurând calitatea și omogenitatea fructelor, dar și certificările necesare. Astfel, au șanse de a fi contractați fie producătorii mari ce dispun și de infrastructura necesară, mai des, însă, se lucrează prin companii exportatoare care au posibilitatea de a consolida oferta producătorilor indiferent de talia acestora”, subliniază Adrian Cojocaru.
Exportatorii din cadrul Asociației Moldova Fruct declară că, se pomenesc între ciocan și nicovală atunci când doresc să stabilească acorduri ferme cu partenerii lor de peste hotare. Ei nu pot fi siguri că furnizorul local o să pună la dispoziție cantitatea și calitatea produsului agreată din timp. Programarea unor cantități mai mici va însemna oportunități ratate, iar nerespectarea graficului de livrări din cauza deficitului de produs, poate duce la consecințe și mai grave precum penalizarea pentru întârzierea livrărilor sau excluderea din lista furnizorilor.
În anul 2021, Asociația Moldova Fruct a creat o platformă comună cu Asociația Dnestrovskii Fruct în cadrul căreia, producătorii și exportatorii de fructe de pe ambele maluri ale Nistrului, își vor dezvolta capacitățile de export pentru a cuceri piețe alternative cu asistența Suediei și PNUD în cadrul proiectului „Dezvoltarea capacităților de export pe malurile Nistrului” (AdTrade).
Companiile vor beneficia de un program de mentorat la export. Specialistul de marketing, va efectua vizite de audit în export la companiile interesate din stânga Nistrului, în urma cărora vor fi elaborate planuri individuale de export. Beneficiarii vor fi, de asemenea, informați despre cerințele rețelelor de magazine pentru fructele și strugurii de masă în stare proaspătă în condițiile COVID 19 - standardele de calitate, ambalaj și activitate în bază de program.
⚡Urmărește știrile Agroexpert -> pe Telegram!