Revitalizarea sectorului zootehnic se numără printre prioritățile-cheie ale Ministerului Agriculturii și Industriei Alimentare. În vederea creșterii producției de pește autohton, în anul curent, ca și în 2022, va fi subvenționată ramura pisciculturii.
Astfel, în scopul definitivării măsurilor de subvenționare, a fost organizată o ședință cu producătorii și procesatorii produselor de acvacultură. Crescătorii de pește au comunicat că își doresc să beneficieze de subvenții pentru procurarea materialului de prăsilă, materialelor de construcție, utilajelor, hranei, îngrășămintelor ș.a.
Vicepremierul Vladimir Bolea a dat asigurări că statul va sprijini investițiile în modernizarea exploatațiilor piscicole, iar ce ține de stimularea procurării materialului de prăsilă, se vor acorda, în premieră, plăți directe la comercializarea materialului piscicol de populat (larve, alevine, puiet de o vară și puiet de un an) de către fermele piscicole de prăsilă, însă doar în cazul existenței unor asemenea entități.
A fost menționat faptul că, în prezent în țară nu este atestată nicio fermă piscicolă în categoria de prăsilă, iar toți doritorii ce au potențial de a fi atestați în această categorie, sunt îndemnați să solicite acest lucru în condițiile Regulamentului.
În cadrul discuțiilor, s-a atras atenția asupra necesității de promovare a unor practici sigure privind importul și comercializarea produselor de acvacultură. Piscicultorii susțin ideea că eforturile instituțiilor statului trebuie să fie orientate spre monitorizarea trasabilității produselor piscicole și asigurarea unui control mai eficient al activităților de producere, captare și comercializare a peștelui.
⚡️Urmărește știrile Agroexpert pe-> Telegram | Viber | Facebook | Instagram | News letter!