Prețuri și Tendințe

Crește prețul mediu al merelor exportate din Moldova în 2025

Author: Ilinca Fiodorov
 prețul mediu al merelor exportate din Moldova în 2025 - agroexpert.md

În luna aprilie 2025, Republica Moldova a exportat 13,4 mii tone de mere. Deși volumul este mai mic comparativ cu aceeași lună a anului trecut, încasările au crescut cu 8%, datorită majorării prețului mediu cu 21%, arată datele Asociației Moldova Fruct.

Exporturile către Uniunea Europeană au înregistrat creșteri semnificative. România se menține pe primul loc în topul piețelor de desfacere, cu peste 21 mii tone exportate în primele patru luni ale anului, ceea ce reprezintă 37% din volumul total, față de 19% în aceeași perioadă a anului 2024.

Marea Britanie a înregistrat o dublare a volumului de mere importate din Moldova, de la 160 de tone în 2024 la 340 de tone în 2025, în special datorită comenzilor pentru programele de alimentație în școli.

În schimb, exporturile către țările din Comunitatea Statelor Independente (CSI) au continuat să scadă. În perioada ianuarie – aprilie 2025, acestea s-au redus cu 54%, după o scădere de 72% înregistrată în aceeași perioadă a anului precedent.

Un alt aspect notabil este reluarea exporturilor către Ucraina. În primele patru luni din 2025, au fost livrate 506 tone de mere, în condițiile în care în aceeași perioadă din 2024 nu au fost realizate exporturi. Creșterea este explicată prin epuizarea rapidă a stocurilor locale din Ucraina, cauzată de vânzarea directă a merelor din câmp la începutul sezonului.

⚡️ Urmărește știrile Agroexpert pe ->  Telegram  |  Viber  |  Facebook  |  Instagram  |  News letter!