Prețuri și Tendințe

Crește prețul semințelor de floarea-soarelui

Author: AgroExpert
Crește prețul semințelor de floarea-soarelui - agroexpert.md

Prețul semințelor de floarea soarelui a înregistrat la începutul acestei săptămâni o nouă creștere cu circa 3%, respectiv de la începutul lunii aprilie costul acestui produs agricol pe piaţa din Republica Moldova s-a majorat cu peste 7%.

Potrivit datelor publicate de grupul Trans-Oil, preţul unei tone de seminţe de floarea soarelui a ajuns la 7.250 lei - la fabrica Floarea Soerlui din Bălţi, cu 200 de lei mai mult decât era săptămâna trecută şi cu 496 lei mai mult decât în luna martie, scrie Mold-Street.

În două săptămâni preţul a crescut cu peste 7%

Fabrica Trans Oil Refinery din Ceadîr Lunga oferă un preţ de 7.440 lei, comparativ cu 6.947 lei în martie, iar Danube Oil Company din portul Giurgiuleşti  400 de dolari, cu 30 de dolari mai mult decât era în martie. Astfel doar în două săptămâni preţul a crescut cu peste 7%.

Te-ar putea interesa și: De ce a stagnat prețul de achiziție la floarea soarelui. Ce spune Iurie Rija

Anterior, expertul Iurie Rija puncta că, cantitatea mică de floarea - soarelui rămasă în țară, în baza principiilor macroeconomice, determină revizuirea prețului de ofertă în direcția majorării, fapt împins de necesarul cererii.

Holdingul Transoil a majorat marți, pe 2 aprilie, prețul de achiziție pentru floarea-soarelui cu 4,4 %, până la 7.050 de lei/t după ce a fost constatată insuficiența stocurilor în țară. În opinia subiectivă, prețul de la moment nu este maximal, rezerva fiind de 100- 500 de lei/tonă. Din punct de vedere tactic, traiderul poate negocia un preț mai mare, în dependență de volum și termeni de achitare”, ERA de părere Iurie Rija.

Profit net de circa un miliard de lei în a doua jumătate din 2023

În a doua jumătate a anului 2023, Grupul Aragvi/Trans-Oil a înregistrat venituri de circa 1,29 miliarde de dolari, în creștere cu circa 13%, faţă de aceeaşi perioadă din 2022. Potrivit rapoartelor companiei, creşterea s-a datorat în special majorării cu circa 61% a exporturilor de ulei vegetal.

Astfel în ultimele şase luni din 2023 cea mai mare parte din venituri au fost asigurate de vânzările de cereale şi oleaginoase – 53%, şi cele de uleiul vegetal – circa 35%. Raportul relevă că principalele pieţe de desfacere au fost statele din Orientul Apropiat şi Africa de Nord – 30,4% şi restul Asiei – 24%.

Grupul raportează și o creștere cu circa 11% a profitului brut – până la 222,6 milioane de dolari. În acelaşi timp profitul net s-a diminuat cu aproape 9% şi a constituit 52,4 milioane de dolari (circa 930 milioane lei).

Cum a evoluat prețul la uleiul de floarea-soarelui

De la începutul anului 2024, preţul uleiului de floarea soarelui a crescut cu 55 de dolari/tonă (sau 6,71%), potrivit tranzacționării pe un contract pentru diferență (CFD) care urmărește piața de referință. Potrivit Trading Economics, săptămâna trecută prețul mediu al uleiului de floarea soarelui a crescut cu 2,9%, până la 880 de dolari/tonă. Pe fondul creșterii prețurilor uleiului de palmier, importatorii au intensificat achizițiile de ulei de floarea soarelui mai ieftin.Uleiul de palmier a scăzut din cauza așteptărilor privind scăderea prețului petrolului, precum şi a sărbătorii de Ramadan. Din punct de vedere istoric, uleiul de floarea soarelui a atins un maxim istoric de 2400 dolari/tonă în martie 2022.

Egiptul cumpără mai mult ulei de floare-soarelui

Potrivit Egypt Post, Egiptul își va crește importurile de ulei de floarea-soarelui în sezonul 2023/2024 de la 350.000 la 700.000 de tone, față de sezonul precedent, datorită prețului mai bun și a utilizării pe scară largă în amestecul cu uleiul de soia pentru programul de subvenții guvernamentale. Numai în perioada octombrie 2023 – martie 2024,

Egiptul a importat 483,8 mii tone de ulei de floarea-soarelui, comparativ cu 217,4 mii tone în aceeași perioadă a sezonului 2022/2023. Ucraina și Federația Rusă au crescut semnificativ livrările către Egipt și oferă ulei de floarea-soarelui la un preţ mai bun decât soia.

Prețul uleiului de floarea soarelui, Bursa mondială

Te-ar putea interesa și: De ce crește prețul uleiului de floarea soarelui

⚡️ Urmărește știrile Agroexpert pe ->  Telegram  |  Viber  |  Facebook  |  Instagram  |  News letter!