În procesul de cultivare a florii soarelui, există multiple aspecte pe care agricultorii trebuie să le gestioneze cu atenție. Iată 9 provocări pe care fermierii trebuie să le evite de la semănat până la recoltare.
- Trebuie avut în vedere că floarea-soarelui este atacată de mulți agenți fitopatogeni și dăunători, motiv pentru care în asolament și în structura culturilor dintr-o fermă, floarea soarelui nu trebuie să depășească 18% și nici să revină pe același loc mai devreme de 7 ani. Prin crearea de hibrizi cu un anumit grad de toleranță și chiar de rezistență la acești factori de dăunare, se poate reveni după 4-5 ani. Altfel este riscant, scrie Revista Ferma.
- Pentru înființarea culturii de floarea-soarelui nu sunt necesare arături mai adânci de 20 cm. Cele mai indicate sunt lucrările de scarificare pentru distrugerea straturilor compactate care ar stingheri creșterea rădăcinilor pivotante până la 2-2,5 m în adâncime. Totodată, scarificarea favorizează și o bună acumulare și conservare a apei în sol, favorabilă creșterii și dezvoltării florii soarelui. Pregătirea patului germinativ se realizează cu combinatorul până la adâncimea de semănat (5-7 cm), lucrare efectuată în ziua sau în preziua semănatului.
- Cu privire la rotația culturilor trebuie evitate culturile de porumb și sfecla de zahăr dacă au fost atacate de Tanymecus. Nu sunt indicate culturile de lucernă, sorg, iarbă de Sudan, sfeclă de zahăr care lasă terenul sărac în apă și nu recomandăm nici semănatul după fasole, soia și rapiță, având atac comun de Sclerotinia. Se poate cultiva după grâu, secară, orz, triticale și chiar după porumb, dacă nu a fost atacat de Tanymecus.
- Pentru a evita procentul ridicat de semințe seci este necesar ca procesul de înflorire – fructificare să se desfășoare înainte de apariția secetei și arșiței. Pentru aceasta se aleg hibrizii cu perioada de vegetație mai scurtă, se însămânțează mai devreme și se asigură densitatea și agrofondul corespunzător. Densitatea recomandată, în funcție de condițiile asigurate este de 40-50 mii plante/ha iar în ceea ce privește agrofondul, prin experiențe s-a constatat că un agrofond obișnuit a realizat 47,7% semințe seci; în condiții de irigare au rezultat 17,7% semințe seci iar când alături de irigare s-a asigurat și o fertilizare echilibrată, procentul de semințe seci a scăzut la 12%. În Bărăgan, rezultate bune de producție la floarea soarelui s-au înregistrat atunci când în perioada de toamnă – iarnă au căzut 350 mm precipitații.
- Semănatul la vechile soiuri și populații locale de floarea soarelui, care aveau coaja groasă și conținut mai scăzut de ulei, se efectua la temperatura minimă de 3-6 grade C. La hibrizii cu coajă mai subțire și cu conținut ridicat de ulei, însămânțarea se execută când temperatura solului, la nivelul de încorporare a seminței, este de 7 grade C.
- Sămânța folosită la semănat trebuie să provină din ultima recoltă, să fie cu bobul întreg, plin, sănătos, fără vătămări, fără spărturi, fisuri sau decojită și să aibă puritatea de cel puțin 97%, puterea de germinație peste 85% și să fie tratată! Asemenea semințe au asigurat o germinație în câmp de 95%, în timp ce semințele fisurate au germinat în proporție de 85% iar cele decojite sub 75%. Semănatul prea devreme întârzie germinația, semințele pot mucegăi în sol și terenul se îmburuienează înainte de răsărirea plantelor. Întârzierea semănatului deplasează procesul de înflorire – fructificare în mijlocul verii, când se instalează seceta și arșița care provoacă procent ridicat de semințe seci.
- Sămânța cu bobul mare, cu MMB 80-90 a realizat un spor de producție de peste 200 kg/ha față de cea de 50-60 g. De aceea este necesară o atentă calibrare a seminței și chiar alegerea la masă. Sămânța mare, sănătoasă, însămânțată în epoca optima asigură o răsărire energică, uniformă, un ritm intens de creștere în primele faze, mai ales dacă a primit și un îngrășământ starter și asigură depășirea atacului timpuriu de boli și de dăunători.
- Floarea soarelui poate fi socotită o plantă rezistentă la secetă deoarece: are un sistem radicular pivotant adânc și dezvoltat lateral prin care valorifică apa dintr-un volum mare de sol; tulpina conține măduvă care înmagazinează apa și o cedează la secetă; frunzele sunt păroase și reduc pierderea apei prin transpirație; aparatul foliar este dezvoltat, umbrește bine terenul și reduce evaporarea apei din sol, precum și creșterea buruienilor mari consumatoare de apă. O plantă de floarea soarelui consumă, pe întreaga perioadă de vegetație, 70-80 de litri apă.
