Ciocolata autentică trebuie să respecte cerințe clare privind compoziția și conținutul de cacao și unt de cacao. Potrivit Agenției Naționale pentru Siguranța Alimentelor (ANSA), consumatorii sunt îndemnați să verifice eticheta produsului pentru a face diferența între ciocolată și alte produse de cofetărie.
Potrivit Hotărârii Guvernului nr. 204/2009 cu privire la aprobarea Cerințelor de calitate pentru produsele de cofetărie, denumirea „ciocolată” poate fi utilizată doar pentru produsele care respectă anumite cerințe privind compoziția și conținutul minim de substanță uscată de cacao și unt de cacao. Aceste cerințe sunt armonizate cu legislația Uniunii Europene.
În funcție de tip, ciocolata este obținută din:
- masă de cacao;
- unt de cacao;
- zahăr;
- în cazul ciocolatei cu lapte – lapte sau produse din lapte.
- diverse umpluturi, precum nuci sau fructe liofilizate/uscate;
ANSA precizează că ciocolata autentică nu trebuie să conțină alte uleiuri vegetale, cum ar fi uleiul de palmier, în afara untului de cacao.
Totodată, instituția atrage atenția că ciocolata nu trebuie confundată cu bomboanele, cremele sau batoanele glazurate. Aceste produse pot conține cantități reduse de cacao, alte grăsimi vegetale și numeroase ingrediente specifice produselor de cofetărie. Denumirea produsului și lista ingredientelor sunt cele care arată dacă este vorba despre o ciocolată autentică sau despre un alt produs de cofetărie.

Specialiștii precizează că apariția brumei albe pe suprafața ciocolatei nu indică faptul că produsul este alterat sau nesigur pentru consum. În perioada verii, când ciocolata este expusă la variații de temperatură, poate apărea un strat albicios la suprafață. Acest fenomen este cunoscut drept „fat bloom” sau „sugar bloom”. El afectează doar aspectul și, uneori, textura produsului, fără a influența siguranța alimentară, atât timp cât ciocolata a fost păstrată în termenul de valabilitate și în condiții corespunzătoare.
De asemenea, boabele de cacao conțin în mod natural teobromină, un compus din familia metilxantinelor. Potrivit ANSA, efectele benefice sunt asociate în special consumului moderat de ciocolată cu un conținut ridicat de cacao, în cadrul unei alimentații echilibrate.
În același timp, instituția avertizează că teobromina poate fi periculoasă pentru animalele de companie. Ciocolata neagră și pudra de cacao sunt cele mai periculoase, deoarece conțin cele mai mari cantități de teobromină.
ANSA recomandă consumatorilor să cumpere ciocolata din unități înregistrate, să verifice integritatea ambalajului, denumirea produsului, ingredientele și data durabilității minimale.
Totodată, cei care doresc o ciocolată autentică sunt îndemnați să aleagă produse în care untul de cacao și masa de cacao se regăsesc printre principalele ingrediente.
La păstrare, ciocolata trebuie depozitată într-un loc uscat și răcoros, la o temperatură de aproximativ 15–21°C, ferită de expunerea directă la soare, de variațiile bruște de temperatură și de produsele cu miros puternic.
Cu ocazia Zilei Mondiale a Ciocolatei, marcată la 7 iulie, ANSA îi îndeamnă pe consumatori să citească atent eticheta ciocolatei și să aleagă produse de calitate.