Știri din Moldova

Cum se acordă compensațiile la motorină pentru fermieri

motoirna fermieri aciiza - AgroExpert.md

Producătorii agricoli micro, mici și mijlocii vor beneficia de compensarea accizei la motorina utilizată de la începutul anului curent,  în valoare de până la 100% sau 2980 lei/tonă. Decizia a fost aprobată în cadrul ședinței din data de 6 iulie a Executivului.

Potrivit regulamentului publicat de AIPA, dosarele se depun pe întreaga perioadă a anului 2022, dar nu mai mult de un dosar pentru un semestru, conform perioadei: semestrul I – până la 30 iunie și semestrul II – de la 1 iulie până la 15 noiembrie.

Pentru a fi eligibili compensării, solicitanţii trebuie să respecte următoarele criterii:

1) să fie înregistraţi în modul stabilit de legislaţie, nu mai târziu de data depunerii cererii de solicitare a compensaţiilor;

2) să deţină legal terenurile agricole în proprietate şi/sau posesie şi folosinţă, exploataţiile zootehnice şi alte exploataţii agricole;

3) exploataţiile agricole să fie cu termenul de funcţionare utilă neexpirat, conform Catalogului mijloacelor fixe, aprobat prin Hotărârea Guvernului nr.941/2020;

4) motorina să fie utilizată pentru efectuarea lucrărilor în exploataţiile agricole şi să fie achiziţionată începând cu data intrării în vigoare a prezentului Regulament.

De asemenea fermierii trebuie să depună:

1) cererea de solicitare a compensaţiei

2)declaraţia pe propria răspundere privind completitudinea dosarului şi veridicitatea informaţiei din documentele prezentate, conform modelului din anexa nr.2;

3) copia certificatului de înregistrare a gospodăriei ţărăneşti;

4) certificatul de confirmare, conform modelului din anexa nr.4, iar în cazul deţinătorilor de animale – extrasul din Registrul de stat al animalelor sau alte documente confirmative eliberate de Instituţia Publică Serviciul Tehnologia Informaţiei şi Securitate Cibernetică, în conformitate cu prevederile Hotărârii Guvernului nr.700/2018, inclusiv: copia paşaportului stupinei pentru familiile de albine sau facturi fiscale de comercializare a animalelor la abator pentru păsări şi iepuri;

5) copia facturilor de procurare a motorinei achiziţionate începând cu data intrării în vigoare a prezentului Regulament;

6) copia paginilor 1-8 din paşaportul proiectului de înfiinţare a plantaţiei horticole sau copia schiţei de proiect, în cazul plantaţiilor de arbuşti fructiferi sau căpşun;

7) copia actului de înfiinţare a plantaţiei perene, întocmit conform modelului din anexa nr.8 la Regulamentul privind condiţiile, ordinea şi procedura de acordare a mijloacelor Fondului Naţional de Dezvoltare a Agriculturii şi Mediului Rural, aprobat prin Hotărârea Guvernului nr.455/2017, după caz;

⚡️Следите за новостями Agroexpert в ->  Telegram | Viber | Facebook | Instagram | News letter!

⚡️ Urmărește știrile Agroexpert pe ->  Telegram  |  Viber  |  Facebook  |  Instagram  |  News letter!