Știri din Moldova

De la 30 de ari, la 5 hectare de căpșuni. Cum o antreprenoare dorește să cucerească piețele din țările vecine

Author: AgroExpert
antreprenoare căpșuni - agroexpert.md

Ana Gavriluța din satul Copanca, raionul Căușeni, a transformat pasiunea pentru cultivarea căpșunilor într-o afacere de succes. Ceea ce a început cu 8 ani în urmă ca o mică suprafață de 30 de ari a crescut rapid până la 5 hectare, iar acum, Ana și soțul ei doresc să cucerească piețele din țările vecine.

A construit două sere a câte 10 ari fiecare, pe care le-a dotat cu echipament de irigare și folie de mulcire. Această investiție îi ajută la încălzirea solului și combaterea dăunătorilor. 

„Dacă n-ar fi fost asistența din partea Suediei, Marii Britanii și PNUD nu ne-am fi permis să construim aceste sere, e o necesitate, dar prea costisitoare pentru o familie tânără”, susține Ana Gavriluța. 

Construcția serelor le-a oferit posibilitate soților Gavriluța de a obține recolte mai mari în extrasezon, indiferent de condițiile meteorologice. Astfel, din cele două sere, antreprenoarea culege zilnic în perioada de recoltare până la 400 kg de căpșune, pe care le comercializează la piețele din Chișinău și online.   

Antreprenoarea spune că fiind printre primii vânzători de căpșuni pe piață, poate vinde marfa repede și la un preț avantajos. Succesul se datorează și soiurilor pe care le cultivă. După mai multe „experimente” au optat pentru Clery și Marmulad, care se caracterizează prin fructe dulci, mari, aromate și rezistente la transportare. Câștigă în fața concurenței nu doar prin calitatea căpșunilor cultivate, dar și prin ambalajul comod folosit pentru livrare -  caserole din carton biodegradabil. 

„Pe plantațiile noastre utilizăm doar preparate bio, nu folosim produse chimice nici la o etapă, De exemplu, după recoltarea căpșunilor, noi plantăm în sere muștar, pe care îl folosim ulterior ca și îngrășământ natural, care îmbunătățește calitatea solului și stimulează creșterea sănătoasă a plantelor”, a menționat Ana Gavriluța.

După ce a construit serele și s-a convins de eficiența lor, Ana s-a apucat de construit noi planuri. Pentru că piața din Republica Moldova este mică, iar concurența mare, ea râvnește să ajungă cu căpșunele sale dulci și timpurii pe piețele din țările vecine, în special în România. 

Totodată, antreprenoarea dorește să reducă suprafețele cultivate sub cerul liber și să le mărească pe cele cultivate cu căpșuni în spații protejate. 

⚡️Urmărește știrile Agroexpert pe-> Telegram | Viber | Facebook | Instagram | News letter!

⚡️ Urmărește știrile Agroexpert pe ->  Telegram  |  Viber  |  Facebook  |  Instagram  |  News letter!