De Ziua internațională a mediului, care este marcată anual pe 5 iunie, Președintele Republicii Moldova, Maia Sandu, a mers pentru câteva ore pe malul Nistrului, la Vadul lui Vodă, pentru a colecta, în păduricea din preajmă, gunoiul lăsat în urmă de oamenii care au trecut prin zonă sau au organizat picnicuri.
Șefa statului a fost însoțită de mai mulți angajați ai Președinției, voluntari din comunitatea „Hai Moldova” și localnici. Au fost adunate mai multe pungi pline cu gunoi - recipiente de sticlă și plastic, containere, ambalaje, pachete de țigări și alte deșeuri.
„Din păcate, în țara noastră, pădurile, malurile de râuri sau lacuri, unde oamenii se adună să petreacă împreună, abundă de gunoi. Și e greșit să credem că păstrarea curățeniei este exclusiv responsabilitatea autorităților - mediul curat este și misiunea cetățenilor”, a spus Maia Sandu.
Șefa statului a subliniat că lucrurile pot fi schimbate prin efort comun, dar și individual.
„Să strângem gunoiul, atunci când mergem la picnic. Să separăm și reciclăm deșeurile acasă, iar la magazin să mergem cu pungi ecologice. Iar periodic, ne putem aduna cu prietenii să mai strângem din gunoiul lăsat de alții - așa cum am făcut noi. E calea sigură să ne bucurăm de o planetă curată și sănătoasă multe generații înainte”, a menționat Președintele Republicii Moldova, Maia Sandu.
⚡Urmărește știrile Agroexpert -> pe Telegram | Viber | Facebook | Instagram | News letter!