Știri din Moldova

Directorul Agenției ”Moldsilva” riscă să fie demis

Autoritatea Națională de Integritate (ANI) a depistat mai multe încălcări și a emis act de constatare a nerespectării regimului juridic al conflictelor de interese de către actualul director al Agenției ”Moldsilva”.

Inspectorul de integritate a constatat că Dumitru Cojocaru, directorul ”Moldsilva”, având interes material a admis trei situații de conflict de interese în care a fost vizată inclusiv propria persoană.

Dumitru Cojocaru s-a autodesemnat în calitate de președinte al Consiliilor de administrare în trei întreprinderi de stat din domeniul silviculturii, cu sediul la Edineț, Orhei și Strășeni. Ulterior, a semnat un ordin prin care a dispus acordarea unor indemnizații lunare în mărime de 3000 de lei fiecărui membru al acestor Consilii, inclusiv propriei persoane.

În toată această perioada, directorul Moldsilva a încasat în jur de 66 de mii de lei, iar ulterior a emis un ultim document prin care acesta a hotărât să își anuleze calitatea de președinte în cele trei consilii de administrare, doar că a revocat acest act cu efect pentru trecut din data de 6 februarie 2020.

Directorul Agenției ”Moldsilva” trebuia să informeze organul ierarhic superior și să aștepte o soluție cu privire la conflictele de interese reale în care se afla.

Dacă actul emis de ANI va rămâne definitiv, acesta riscă să rămână fără mandatul de director al Agenției ”Moldsilva” și fără dreptul de a mai ocupa o funcție publică sau de demnitate publică timp de 3 ani.

Totodată, inspectorul de integritate va include numele acestuia în Registrul interdicțiilor.

Urmărește știrile Agroexpert -> pe Telegram!

Sursă: dosarmedia.md

⚡️ Urmărește știrile Agroexpert pe ->  Telegram  |  Viber  |  Facebook  |  Instagram  |  News letter!