Știri din Moldova

Doi pui de tigru, unul alb și altul roșcat, s-au născut la Grădina Zoologică din Chișinău

La Grădina Zoologică din municipiul Chișinău, s-au născut doi pui de tigru, unul alb şi altul roşcat. Animalele vor fi o perioadă izolate, după care vor putea fi admirate de vizitatori.

Șefa Secţiei planificare strategică din cadrul Grădinii Zoologice, Olga Iuzvac, a precizat că animale sunt în izolare deoarece tigroaica, care a născut pentru prima dată, este încă foarte stresată și agresivă. Își poate abandona sau trauma puii dacă se va implica omul și atunci vor trebui să fie hrăniți artificial, ceea ce nu este foarte bine.

Olga Iuzvac a mai spus că în sălbăticie, de regulă, femela devine agresivă când își protejează puii. Dar în acest caz și masculul a preluat comportamentul. De aceea, acces la animale are doar șeful sectorului animale răpitoare, dar cu mare precauție. Chiar dacă tigrii sunt obișnuiți, acum sunt agresivi și cu el.
Cei doi pui sunt primii născuți de perechea de tigri, care a fost adusă din Belgia acum patru ani.

„Faptul că e pereche tânără și a născut doi puișori ne bucură foarte mult. Aceasta vorbește despre faptul că sunt create toate condițiile necesare pentru întreținerea lor și, în situația dată, o să li se ofere mai mult. Aceasta înseamnă, în primul rând, o alimentație mai bogată,ca puii alăptați de femelă să crească sănătoși”, a spus Olga Iuzvac.

Urmărește știrile Agroexpert -> pe Telegram | Viber | Facebook | Instagram | News letter!

Sursă: ipn.md

⚡️ Urmărește știrile Agroexpert pe ->  Telegram  |  Viber  |  Facebook  |  Instagram  |  News letter!