Știri din Moldova

dsd

Author: Fiodorov Ilinca
rambursarea TVA - agroexpert.md

Președintele Comisiei Parlamentare pentru Agricultură și Industrie Alimentară din Parlament, Alexandr Trubca, susține că modificările la Legea privind Restituirea TVA-ului, discutate în cadrul unei ședințe cu Asociația Forța Fermierilor ar putea fi implementate până la finalul lunii aprilie, dacă va există colaborare cu Ministerul Finanțelor.

„În cadrul întâlnirii cu reprezentanții Asociației Forța Fermierilor am discutat despre Legea privind Restituirea TVA-ului acumulat în cont pentru stingerea datoriilor la bugetul public național. Au fost discutate anumite neconcordanțe tehnice care apar între cadrul normativ primar și cel secundar, precum și greșelile tehnice care mai apar în teritoriu la primirea cererilor de restituirea a TVA-ului acumulat în cont. Totodată s-a discutat idea extinderii perioadei pentru care se ia în calcul TVA-ul acumulat în cont și pentru anul 2022, dar și diminuarea unor criterii de eligibilitate pentru extinderea listei beneficiarilor”, a declarat deputatul pentru AGROEXPERT.

 

La Ședință au participat Reprezentanții AO Forța Fermierilor, reprezentanții Serviciului Fiscal de Stat și reprezentanții Comisiei Parlamentare pentru Agricultură și Industrie Alimentară.

Citește și: 

Potrivit lui Alexandr Trubca, în urma întâlnirii a fost luată decizia ca membrii Comisiei să discute cu Ministerul Finanțelor în vederea modificării cadrului normativ primar și implementarea soluțiilor discutate. Totodată Comisia va pregăti, în cazul găsirii unui numitor comun cu Ministerul Finanțelor, proiectul de lege în acest sens.

„Eu cred ca dacă exista deschidere de la Ministerul Finanțelor, până de Paște urmează să fie implementate modificările discutate”, a precizat președintele Comisiei.

⚡️Urmărește știrile Agroexpert pe-> Telegram | Viber | Facebook | Instagram | News letter!

⚡️ Urmărește știrile Agroexpert pe ->  Telegram  |  Viber  |  Facebook  |  Instagram  |  News letter!