Moldova

Escrocherie în proporții deosebit de mari cu prune uscate: O persoană a fost reținută

Author: AgroExpert
prune uscate - agroexpert.md

Oamenii legii au reținut o femeie, bănuită de patru cazuri de escrocherie în proporții deosebit de mari cu prune uscate, iar o altă persoană este cercetată în libertate. Potrivit poliției, prejudiciul depășește 5 milioane de lei.

„Reprezentantă a unui SRL, împreună cu alte persoane, în perioada anului 2022,  sub pretextul procurării prunelor uscate, prin abuz de încredere și inducerea în eroare a reprezentanților unor companii de pe teritoriul țării, majoritatea în  raionul Nisporeni, a însușit tone de prune uscate fără a achita suma totală, cauzând victimelor  daune în proporții considerabile”, comunică Poliția.

Ofițerii de investigație și cei de urmărire penală, cu suportul mascaților de la BPDS „ Fulger” au efectuat șapte percheziții la domiciliile și în automobilele suspecților, care ar fi implicați în acest caz, de unde au fost ridicate documente contabile, înscrisuri de ciornă, purtători electronici de informație. 

Persoanele bănuite riscă închisoare de la 8 la 15 ani cu privarea de dreptul de a ocupa anumite funcții sau de a exercita o anumită activitate pe un termen de până la 5 ani.

Totodată, de către organul judecătoresc din  România, suspecta a fost condamnată definitiv la 5 ani și 6 luni de închisoare, iar la momentul actual Judecătoria Chișinău, sediul Ciocana desfășoară ședințe de judecată privind recunoașterea şi punerea în executare a sentinței în cauză.

 În acest context, oamenii legii solicită tuturor celor care au păgubit în urma activităților ilegale analogice a suspecților să se adreseze la Poliție.

Urmărește știrile Agroexpert pe-> Telegram | Viber | Facebook | Instagram | News letter!

⚡️ Urmărește știrile Agroexpert pe ->  Telegram  |  Viber  |  Facebook  |  Instagram  |  News letter!